Darul deosebit care izvorăşte din Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este iertarea păcatelor. Fără iertarea păcatelor nu pot fi trăite celelalte daruri ale Învierii.
Sectorul Învățământ prin Biroul de Catehizare și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Argeșului și Mușcelului a organizat un moment de bucurie prin cantece pascale.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic s-a desfășurat faza județeană a Concursului Național Catehetic ”Rugăciunea în viaţa mea” la Centrul Eparhial din municipiul Curtea de Argeș.
Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi catehetice.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argesului și Muscelului, în anul 2020 a fost amenajat corespunzator normelor în vigoare, un Centru After School închinat Sfântului Vasile cel Mare, la demisolul bisericii "Asezamantului Sfântul Nectarie" din Pitesti.
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Învierea unește cerul și pământul. Dacă Nașterea Mântuitorului a pogorât cerul pe pământ, dimensiunea acestei sărbători începe în cele mai de jos ale pământului și bucură și cerul. Învierea este icoană de lumină a bucuriei veșnice din Împărăția cerurilor - temelia credinței noastre.
În cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză, Protoieria Mioveni, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului s-a desfășurat evaluarea Concursului Național Catehetic Rugăciunea în viața mea, faza pe protoierie.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a desfășurat jurizarea Concursului Național Catehetic ”RUGĂCIUNEA ÎN VIAŢA MEA” -la nivel de protoierie.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului.
Suntem în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, cel mai important timp duhovnicesc din cursul anului bisericesc, când zilele sunt numite Sfinte şi Mari, ceea ce a făcut ca acest răstimp liturgic să primească și denumirea de Săptămâna Mare. Se numeşte aşa „nu pentru că zilele ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru”.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a desfășurat jurizarea Concursului Național Catehetic ”RUGĂCIUNEA ÎN VIAŢA MEA” -la nivel de protoierie.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscselului prin Parohia Valea Mare în parteneriat cu Școala Generală Valea Mare, Școala Nicolae Iorga Pitești, Școala Generală Matei Basarab Pitești, Școala Specială Sfânta Filofteia de la Valea Mare a desfășurat un program social educativ.
Pelerinajul este răspunsul la problemele cele mai profunde ale ființei omenești. Pelerinajul este un răspuns spiritual la o problemă spirituală. Oamenii nu găsesc răspuns la frământările sufletești decât în interiorul Bisericii, iar pelerinajul este una dintre fețele ecclesiei, adică este locul în care te poți întâlni cu sfinții. Pelerinajele sunt o probă că sfinții sunt lucrători în lume și de fapt pelerinajul este un răspuns la chemarea sfinților, în același timp.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Biroul de Catehizare și Activități cu Tineretul, a desfășurat în cadrul parohiei Vișoi din municipiul Câmpulung Muscel.
Sărbătorirea Învierii s-a făcut de-a lungul vremii cu tradiţii specifice, izvorâte din spiritualitatea populară, pentru a ritualiza momentul în mod cât mai solemn şi semnificativ. Datinile pascale au un farmec aparte.