În această duminică ce a venit cu îndemnul de a ne arăta recunoștința celor care ne fac bine, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Curtea de Argeș.

Cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române, marele dascăl și slujitor al Sfântului Altar, părintele academician Mircea Păcurariu (1932-2021), a fost condus vineri, 15 ianuarie, pe drumul veșniciei. Slujba religioasă a fost oficiat de șase arhierei și un sobor de preoți și diaconi, în Catedrala mitropolitană din Sibiu.

Mihai Eminescu este povestea identității noastre. O poveste în care sufletul românesc își doinește frumosul „de la Nistru pân` la Tisa”, pentru că poartă în firea sa suspinul veșniciei, picurată de Luceafăr la rădăcina neamului acesta ivit din seminția lui Făt-Fumos din lacrimă și trăitor în Țara cu flori albastre unde „sara pe deal, buciumul sună cu jale”, iar „stelele-n scapără cale”.

Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu!

Milostenia izbăveşte din moarte şi nu te lasă să cobori în întuneric, este răsplata vieţii veşnice. În acest sens să luăm ca pildă, apa care stinge focul. Păcatul are forţa focului, dar milostenia are forţa apei: „ Apa va stinge focul arzător şi milostenia va curăţi păcatele“ (Iisus Sirah 3:29).

Amintiri despre viaţa de seminarist ar mai fi o droaie. Înainte de a părăsi frumoasele depresiuni ale Neamţului, de care nu m-am săturat niciodată, voi aminti despre serile de meditaţie duhovnicească pe care le făceam, mai ales, cu profesorul şi directorul Ioan Ivan.

Cred că ar fi potrivit să mai arăt doar câteva întâmplări din viaţa de elev din Seminarul de la Neamţul Moldovei.

A venit şi sfârşitul anului. Studiile la seminar s-au încheiat. S-au dat examenele de diplomă. A fost o bucurie că vom pleca în largul lumii. Regimul de internat era o mare povară pentru elevi, dar pentru administraţia şcolii era şi mai mare.

Totuşi, vara petrecută la Episcopia Romanului avea să-mi aducă, din mila lui Dumnezeu, o bucurie şi binecuvântare cu totul şi cu totul deosebită.

Cât am stat la Episcopia Romanului am cunoscut câteva personaje aparte. Ilie Murăraşu era secretar eparhial. Zvelt şi îngrijit îmbrăcat, isteţ ca un proverb, cum se spune, era mai apropiat de cei zvăpăiaţi.