În ziua de cinstire a Sfintei Mucenițe Filoteia, dar și în anul când Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a aniversat 500 de ani de existență a Catedralei Arhiepiscopale, la Curtea de Argeș a fost semnat contractul de finanțare a proiectului european intitulat „Restaurare, consolidare şi punere în valoare a Ansamblului Palatului Episcopal de la Curtea de Argeş,
SCURTA DESCRIERE A PROIECTULUI
Titlul proiectului: Restaurare, consolidare și punere în valoare a ansamblului Palatului Episcopal de la Curtea de Argeș, a clădirilor anexă, a bisericii de lemn „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, a zidului de incintă, a rețelelor exterioare și construire punct de informare.
În data de 4 iulie 2019 a avut loc ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Regional 2014-2020 (CMPOR) în municipiul Pitești, județul Argeș.
La eveniment au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Autorității de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ai consiliilor pentru dezvoltare regională, ai agențiilor pentru dezvoltare regională, precum și ai altor organizații relevante pentru implementarea politicilor de dezvoltarea regională.
Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.