Cu răbdare, încă un popas cu Blaise Pascal: „Sufletul nostru este aruncat în corp, unde găsește număr, timp, dimensiuni. El raționează asupra lor, numește această natură necesitate și nu poate să creadă altfel...
Blaise Pascal, în momentele, mai ales, de adâncă meditație se întreabă: „Ce este atunci omul? În om măreția lui se amestecă, din nefericire, cu mizeria lui. Natura omului este dublă: față de natură este mizerabil: natura îl strivește. Dar omul o știe, și această conștiință pe care natura în toată imensitatea ei nu o are, formează superioritatea lui: „Omul este un rege, dar un rege deposedat”. Sau cu altă expresie: „Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar o trestie care gândește” (pag. 291).
Blaise Pascal, savantul pios din secolul al XVII-lea, continuă întru gândirea sa: „Liniștea eternă a acestor spații nemărginite mă sperie. Să nu căutăm deci o siguranță și o certitudine. Rațiunea noastră este întotdeauna înșelată de inconstanța aparențelor.
Celebrul Blaise Pascal (1623-1662) s-a ocupat și de Filosofia Minții. Citind pe filosoful Aristotel (384-322 î. Hr.) a înțeles că viața omului depinde, uneori, de efectul imaginației. Și cine nu are imaginație?
Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.
La Paris, în anul 1662, savantul fizician se stinge din viață, iar sora sa, Gilberte, strânge notele lăsate (rămase), care formează ceea ce noi cunoaștem sub numele de „Pensees de Pascal”.
Filosoful și omul de știință Blaise Pascal a spus și în scris: „Iată unde ne duc cunoștințele noastre despre natură. Dacă nu sunt adevărate, atunci nu există adevăr pentru om și dacă sunt adevărate, omul găsește în ele un obiect de umilire; este silit să se înjosească într-un fel sau altul.
Dintr-o familie burgheză, Blaise Pascal, în anul 1623, a venit pe lume în Clermont Ferrand, tatăl său fiind magistrat superior. Tânărul Blaise Pascal era pasionat de științele fizice și matematice. Familia Pascal se stabilește la Paris în anul 1631, când tânărul Blaise avea doar opt ani. Familia era frecventată de savanții iluștri ai timpului, mai ales că secolul are ca idol științific pe savantul Rene Descartes.
Spaţiul cosmic de primăvară se revarsă asupra pământului cu mari binecuvântări, din mila cea neînserată a Domnului Dumnezeu! Desigur, n-ar fi lipsit de bucurie dacă imnologii noştri, ar dedica din prea plinul inimilor câte un Imn fiecărui anotimp, dacă nu chiar fiecărei luni din cele 12 ale anului.
Ceea ce este demn de reținut, fără grăbire și cu îngrijire, este să îndrăznim să amintim despre misticismul pe care-l abordăm, provocat de trebuința de a găsi o garanție, o siguranță, pentru cunoașterea noastră.
Când am auzit, dar și când am citit despre Blaise Pascal (1623-1662), dar mai ales când Arhidiaconul Profesor Ioan Ivan, Directorul Seminarului Teologic din împărația Mănăstirii Neamț, a pus pe un meșter tâmplar de a construit tăblițe sprijinite pe niște piciorușe înfipte în solul grădinii și prin calea aleilor, pentru a fi văzute de noi, tinerii elevi, cu mintea nevinovată, atunci, mai mult, văzând citate și din filosofia și Înțelepciunea sfântului savant, l-am iubit pentru totdeauna.
Sfântul Ioan Scărarul s-a numit după scrierea sa, ajunsă celebră, „Scara”. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, avea să se nască prin anul 579, fiind contemporan cu un alt personaj celebru, Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Sfânta Maria Egipteanca se năştea prin anul 375 din părinţi bogaţi. La 12 ani îşi începe viaţa de scădere morală, ducând în toate ispitele tinerii dornici de petreceri scandaloase. Era de o mare frumuseţe şi pe la 15-16 ani ajunsese celebră prin comportamentul ei de fiecare zi.
Ne va face bucurie gândirea savantului Nicolas Malebranche, care a trăit între anii 1638-1715, o viață de 77 de ani. Aplecat spre evlavie adâncă a urmat Teologia la Sorbona, intrând apoi în Ordinul călugăresc al Oratorienilor, cercetând cu osârdie Teologia, Geometria, Fizica și Filosofia.
După ce se citesc Cugetările lui Pascal din anul 1670, observăm că celebrul autor face apologia religiei creștine, plecând de la un studiu asupra omului, considerând că o conștiință a omului este cu mult mai importantă decât știința abstractă și că este important să ajungi la o desăvârșire morală, decât să ajungi la rezultate în „științele exterioare”.
Pagina 1 din 94