În istoria lumii s-au consumat, deopotrivă, fapte demne de laudă, dar şi nenorociri de tot felul.
Pentru o înţelegere mai uşoară a acestei denumiri, vom reaminti că Biblia, în întregul ei, este alcătuită din două mari părţi: Vechiul Testament, care întruchipează istoria mântuirii neamului omenesc de la facerea lumii până spre secolul II î. H.; şi Noul Testament care cuprinde viaţa şi învăţătura lui Iisus Hristos, istoria primelor şase decenii ale Creştinismului şi istoria mântuirii universale.
A şaptea carte din canonul biblic al Sfintei Scripturi, este Cartea Judecătorilor, care se lega o vreme cu cea a lui Iosua. Se pare că a fost redactată de mai mulţi autori după anii 1000, şi că se presupune a fi scrisă de Samuel, pe vremea regelui Saul.
Trecând prin cele două trepte: a şti şi a înţelege, trepte care duc spre o a treia, cea a cunoaşterii, într-un domeniu oarecare de activitate, putem fi siguri că suntem pe un drum bun.
Imediat după Pentateuh, sau Cele Cinci Cărţi, prin care se deschide intrarea în lumea cea necuprinsă a lui Dumnezeu, în canonul biblic este aşezată Cartea Iosua, personaj important, succesorul lui Moise la conducerea poporului evreu.
Unii dintre noi, atunci când iubim o carte, o citim de câteva ori şi o păstrăm cu grijă, pentru a o avea la îndemână. Pentru a înţelege însă Marea Carte a Omenirii, Biblia sau Sfânta Scriptură, trebuie să o citim cu atenţie şi s-o cercetăm cu răbdare, a doua, a treia, sau a zecea oară.
Acum vorbim despre cele dintâi Cărţi ale omenirii, scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt. Evreii numesc aceste Cărţi: Tora = „Lege” şi numirea de Pentateuh, care înseamnă „Cele Cinci Cărţi”, şi vine de la cuvintele greceşti pente = „cinci” şi teuhos = „Carte”.
Textul biblic, în decursul mileniilor, a dat de lucru celor care s-au încumetat să se apropie de cele mai presus de înţelegere, cel mai adesea.
În cursul anului 1948, un grup de beduini au făcut o descoperire senzaţională. În peşteri spaţioase săpate în munte s-au găsit vase mari de lut ars având înăuntru manuscrise care, în urma studierii de către specialişti catolici şi protestanţi, au adus noutăţi surprinzătoare.
După cum am mai spus, Biblia este „Biblioteca”. Ne vom referi la anumite pasaje din Cuvântul lămuritor asupra Sfintei Scripturi, scris de Bartolomeu Valeriu Anania. „Biblioteca prin excelenţă, singură şi singulară în dumnezeiasca ei omenitate.
Dacă traducerea greacă a textului ebraic al Vechiului Testament, s-a impus rapid în viaţa creştinismului din primele secole, răspândit în Asia Mică şi în tot arealul Mării Mediterane, versiunea ebraică a continuat să rămână pe seama învăţaţilor rabini, fiind citită în sinagogi, circulaţia acesteia devenind tot mai restrânsă.
După cinstirea Maicii Domnului, întru sfântă adormire, pe 16 august, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a orânduit prăznuirea Martirilor Brâncoveni, Constantin Domnitorul, cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și vistierul Ianache Văcărescu.
Când noi avem în faţă şi punem mâna pe Biblie sau Sfânta Scriptură, tradusă şi tipărită, deci de-a gata, nu vom şti niciodată volumul de muncă, în decursul veacurilor, al celor care au tradus din textele antice, lucrare anevoioasă, prin secole şi milenii, străbătând ipostazele filologice.
Nicicând nu vom putea îndeajuns să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale semănate în cer și pe pământ.
Neîndoielnic, înainte de a fi scrise cărţile biblice, ele au fost precedate de o literatură populară, adică transmisă din gură în gură, prin viu grai. Această bogăţie de informaţie a fost preluată în scris selectiv.
Pagina 100 din 105