Tinerii constituie viitorul oricărei societăți și de formarea și implicarea lor depind rezultatele generațiilor ulterioare. De aceea, ce semănăm astăzi în sufletul și cugetul tinerilor reprezintă și ceea ce vor culege copiii acestora peste câteva decenii.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argesului și Muscelului, în anul 2020 a fost amenajat corespunzator normelor în vigoare, un Centru After School închinat Sfântului Vasile cel Mare, la demisolul bisericii "Asezamantului Sfântul Nectarie" din Pitesti.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt rugători pentru noi şi mijlocitori înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt cinstiţi întocmai cu Apostolii pentru rolul deosebit pe care l-au avut ei în istoria creştină. Sfântul Împărat Constantin a fost cel prin care Dumnezeu a mijlocit libertatea creştinismului după o perioadă de trei secole de persecuţie.
În cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză, Protoieria Mioveni, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului s-a desfășurat evaluarea Concursului Național Catehetic Rugăciunea în viața mea, faza pe protoierie.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, cu purtarea de grijă a Părintelui Arhiepiscop Calinic, a desfășurat un seminar duhovnicesc, intitulat: „Relația dintre familie și dezvoltarea individuală: conexiuni psiho-spirituale”.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la activitatea educațional-catehetică și recreativă organizată de Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân” din municipiul Curtea de Argeș la Centrul de Zi pentru Recreere Pensionari în baza parteneriatului dintre instituții.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a desfășurat jurizarea Concursului Național Catehetic ”RUGĂCIUNEA ÎN VIAŢA MEA” -la nivel de protoierie.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și socială la Biserica Valea Danului.
Pelerinajul este răspunsul la problemele cele mai profunde ale ființei omenești. Pelerinajul este un răspuns spiritual la o problemă spirituală. Oamenii nu găsesc răspuns la frământările sufletești decât în interiorul Bisericii, iar pelerinajul este una dintre fețele ecclesiei, adică este locul în care te poți întâlni cu sfinții. Pelerinajele sunt o probă că sfinții sunt lucrători în lume și de fapt pelerinajul este un răspuns la chemarea sfinților, în același timp.
Sfântul Ioan Gură de Aur (†407) consideră educarea prin virtute a copilului a fi cea mai dificilă artă, însă ale cărei roade sunt cele mai frumoase şi bogate. În cuvinte memorabile, Sfântul Părinte arată: „Şi doar nu este o artă mai mare ca aceasta. Care artă poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a-i forma mintea tânărului? Cel care practică această artă trebuie să fie mai priceput şi mai talentat decât un pictor şi decât un sculptor”.
Sărbătorirea Învierii s-a făcut de-a lungul vremii cu tradiţii specifice, izvorâte din spiritualitatea populară, pentru a ritualiza momentul în mod cât mai solemn şi semnificativ. Datinile pascale au un farmec aparte.
Darul deosebit care izvorăşte din Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este iertarea păcatelor. Fără iertarea păcatelor nu pot fi trăite celelalte daruri ale Învierii.
Sectorul Învățământ prin Biroul de Catehizare și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Argeșului și Mușcelului a organizat un moment de bucurie prin cantece pascale.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic s-a desfășurat faza județeană a Concursului Național Catehetic ”Rugăciunea în viaţa mea” la Centrul Eparhial din municipiul Curtea de Argeș.