În Vinerea Săptămânii Luminate sau a Paştilor săvârşim pomenirea Izvorului tămăduitor din preajma Constantinopolului, apărut în chip minunat şi ocrotit de Maica Domnului. Mântuitorul Hristos spune despre cel ce crede în El că „râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în perioada martie-aprilie 2023, în cadrul programului „Școala Altfel”, mii de elevi din Curtea de Argeș și din mai multe localități, au vizitat Mănăstirea Argeșului.
Apa este elementul cel mai important, care susţine şi menţine viaţa. Izvoarele şi fântânile care potolesc setea oamenilor, mai ales în zone pustii, au fost întotdeauna preţuite şi păstrate de către oameni. Atunci însă când un astfel de izvor avea o apă care ajuta la vindecarea trupească a unor oameni, el era cu atât mai cinstit.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul desfășoară diferite activități cu tinerii, cuprinse într-un calendar de activități, în baza parteneriatelor existente între parohiile argeșene și muscelene și unitățile de învățământ din cadrul Inspectoratului Școlat Județean Argeș.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză în cadrul parteneriatului cu Școala Gimnazială ”Gabriel Marinescu”, Tigveni a organizat o activitate tematică în concordanță cu această perioadă a anului, Sfintele Paști.
Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor. Ea este „Paştile Domnului” când „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi”. În ziua Învierii „Paştile cele sfinţite” nouă ni s-au arătat şi ne-am „luminat cu prăznuirea”.
Cu Înalta Binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului, prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în biserica Parohiei Popești-Căteasca din Protopopiatul Topoloveni, în baza parteneriatului Școală-Biserică, a fost organizată Serbarea de Paști.
În Săptămâna Mare, Catedrala din Mioveni a fost gazda activității catehetice derulată prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în care părinții slujitori au evidențiat copiilor cum putem însoți alături de Maica Domnului și Sfinții Apostoli, pe Fiul Lui Dumnezeu, pe Drumul Crucii.
Cel mai profund şi plin de mângâiere cuvânt pe care l-au auzit oamenii de pe acest pământ este vestirea cea mare pe care îngerul Domnului, coborât din cer în mormântul cel dătător de viaţă, l-a adresat sfintelor femei venite dis-de-dimineaţă să împlinească cele cuvenite morţilor: "Nu vă înspăimântaţi! Iisus Nazarineanul Cel răstignit a înviat! Nu este aici, iată locul unde a fost pus" (Marcu 16, 6).
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la Atelierul tematic „Îɴᴠɪᴇʀᴇ... Lᴜᴍɪɴᴀ̆... Bᴜᴄᴜʀɪᴇ” care s-a desfășurat la Școala Gimnazială Băiculești.
În perioada 9-14 aprilie 2023, Inspectoratul Școlar Județean Argeș a fost gazda celei de a patruzeci și una ediții a Olimpiadei Naționale de Geografie, la care au participat 350 de elevi din toate județele țării, însoțiți de 45 de cadre didactice, fiind evaluați de 45 de profesori, membri ai Comisiei Naționale.
Cinstirea sfintelor icoane are o deosebită valoare educativ-morală. În general, icoanele trezesc, întreţin şi întăresc peste tot viaţa duhovnicească. Ele întăresc credinţa şi aduc un real folos în sporirea evlaviei, fiind un stimulent pentru săvârşirea binelui, dreptăţii şi împlinirea dragostei.
Oul este simbol al creației și învierii, iar culoarea roșie semnifică Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cel curs de pe Cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș a organizat Concursul județean de pictură religioasă "BUCURIA ÎNVIERII" la Școala Gimnazială ,,Mircea cel Bătrân” din municipiul Curtea de Argeș.
Pomenirea evenimentelor dinaintea Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Christos, în special Cina cea de Taină, când a fost instituită Euharistia, ne amintim de lecția Spălării Picioarelor și de trădarea lui Iuda, prinderea lui Iisus şi lepădarea Apostolului Petru.