news        mail   location

 
 

Oul este simbol al creației și învierii, iar culoarea roșie semnifică Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cel curs de pe Cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire.



 

Spre deosebire de alte țări unde acest obicei de a încondeia ouă s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit. Se poate observa că, în anumite zone ale țării, încondeierea ouălor a ajuns la un nivel deosebit de artă prin tehnica folosită, materialele utilizate, simbolismul motivelor și perfecțiunea realizării.

Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a desfășurat o activitate în parohia Bascov din Protoieria Pitești.

Părintele slujitor Tudor Răzvan a primit vizita doamnei Liliana Bursuc, meșter popular din zona Brădetului, care a adus și a prezentat copiilor câteva din tainele încondeierii. La această activitate au participat peste 50 de cercetași ai Centrului Local Aventura Pitești, părinți și bunici ai acestora, precum și alți copii din parohie.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar