Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul desfășoară diferite activități cu tinerii, cuprinse într-un calendar de activități, în baza parteneriatelor existente între parohiile argeșene și muscelene și unitățile de învățământ din cadrul Inspectoratului Școlat Județean Argeș.
Rugăciunea nu se face doar în biserici, atunci când preoţii şi credincioşii slujesc şi se roagă în cadrul cultului divin public, ci rugăciunea poate fi şi particulară sau „de sine”, adică atunci când credinciosul se roagă în casa sa, în cămara sa: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 6).
Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor. Ea este „Paştile Domnului” când „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi”. În ziua Învierii „Paştile cele sfinţite” nouă ni s-au arătat şi ne-am „luminat cu prăznuirea”.
Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi catehetice.
În Săptămâna Mare, Catedrala din Mioveni a fost gazda activității catehetice derulată prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în care părinții slujitori au evidențiat copiilor cum putem însoți alături de Maica Domnului și Sfinții Apostoli, pe Fiul Lui Dumnezeu, pe Drumul Crucii.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică, la Centrul medico-social din Rucăr.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la Atelierul tematic „Îɴᴠɪᴇʀᴇ... Lᴜᴍɪɴᴀ̆... Bᴜᴄᴜʀɪᴇ” care s-a desfășurat la Școala Gimnazială Băiculești.
Cu binecuvântarea Inaltpreasfintitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a organizat o activitate în biserica parohiei Dobrești de Jos, protoieria Topoloveni.
Cinstirea sfintelor icoane are o deosebită valoare educativ-morală. În general, icoanele trezesc, întreţin şi întăresc peste tot viaţa duhovnicească. Ele întăresc credinţa şi aduc un real folos în sporirea evlaviei, fiind un stimulent pentru săvârşirea binelui, dreptăţii şi împlinirea dragostei.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și socială în Parohia Valea Danului.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș a organizat Concursul județean de pictură religioasă "BUCURIA ÎNVIERII" la Școala Gimnazială ,,Mircea cel Bătrân” din municipiul Curtea de Argeș.
Sărbătorirea Învierii s-a făcut de-a lungul vremii cu tradiţii specifice, izvorâte din spiritualitatea populară, pentru a ritualiza momentul în mod cât mai solemn şi semnificativ. Datinile pascale au un farmec aparte.
Evenimentele care preced Intrarea Triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, învierea lui Lazăr şi ungerea din Betania, consemnate de Evanghelistul Ioan, au avut un rol pregătitor şi consolator pentru ucenicii Domnului în apropierea Patimilor Sale.
Sfânta Împărtăşanie este cea mai importantă taină creştină, deoarece prin ea Îl primim pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Său, fiind, instituită de Hristos la Cina cea de Taină.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Biroul de catehizare și activități cu tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, a implicat copiii din parohia Poienărei și din Corbi, într-un program de păstrare și promovare a frumoaselor obiceiuri din preajma Marelui Praznic al Învierii Domnului.