Sărbătoarea Nașterii Domnului are o semnificație aparte în viața credincioșilor, creând o atmosferă de bucurie și un farmec cu totul specific în trăirea religioasă. La aceasta contribuie tradiția străveche a colindelor, care vestesc evenimentul venirii Fiului lui Dumnezeu în lume într-o manieră plină de duioșie și frumusețe.
Realizarea unității naționale de la 1 decembrie 1918 a fost posibilă şi cu aportul Bisericii Ortodoxe Române, care a sprijinit Marea Unire a tuturor românilor, Biserica fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de cultivare a conștiinței naționale şi de afirmare a dorinței de unitate națională, în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, Basarabia şi Bucovina.
Colindele sunt cântece de bun-venit adresate lui Hristos, cântece de leagăn adresate Pruncului Iisus, fiind de o rară bunătate izvorâtă din împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
Postul Nașterii Domnului este un post de pregătire duhovnicească, de curăţire duhovnicească, ca să primim în noi, în peștera trupului nostru şi în ieslea sufletului nostru, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care vine în lume şi Se face om, pentru ca pe oameni să-i ridice la viața duhovnicească şi dumnezeiască.
În seara zilei de 16 decembrie, s-a desfășurat prima ediție a Concertului de Colinde: „Dar de Crăciun”, în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Cetatea Basarabilor. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, și de Dacia Concept, prin dragostea și osteneala domnului doctor, Dragoș Slăvescu.
Ziua de 13 noiembrie a avut o însemnătate deosebită pentru credincioșii parohiei Urluiești din Protoieria Curtea de Argeș, care, mergând pe firul tradiției, au sărbătorit și anul acesta Hramul satului la „Lăsata secului”, un moment deosebit în care fiii satului se adună acasă, pentru a-și pleca genunchii în rugăciune, mulțumind lui Dumnezeu pentru darurile oferite peste an.
Miercuri, 14 decembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, la Galeria Națională de Artă Naivă a Muzeului județean Argeș a avut loc o expoziție de icoane făcând parte din patrimoniul propriu al acestei instituții de cultură.
În după-amiaza zilei de 9 noiembrie 2022, Biblioteca „Gheorghe Tomozei” din incinta Casei de Cultură din comuna Domnești, a devenit neîncăpătoare pentru iubitorii de cultură argeșeni și musceleni, care au răspuns chemării culturale care se desfășoară în fiecare lună.
Colindele sunt cântece de bun-venit adresate lui Hristos, cântece de leagăn adresate Pruncului Iisus, fiind de o rară bunătate izvorâtă din împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, credincioşii Parohiei Albota de Jos împreună cu preotul paroh Mateescu Ionuţ Silviu, au desfăşurat un pelerinaj la mănăstirile din Arhiepiscopia Râmnicului.
Moş Nicolae este Sfântul Nicolae, ierarhul minunat al cetăţii Mira din provincia Licia de odinioară. Sfântul Nicolae este un chip al blândeţii şi al milosteniei, iar aceasta explică de ce este el iubit în mod aparte de credincioşi.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost organizată astăzi întâlnirea preoților din Protopopiatul Curtea de Argeș cu ocazia Conferinței de toamnă, pusă sub tematica generală a Anului Omagial 2022 – „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.
Începutul lunii decembrie este pentru cei mai mulți dintre noi un adevărat motiv de sărbătoare. În afara faptului că cei mici, dar și cei mari, îl așteaptă pe Moș Crăciun, un alt motiv de bucurie este acela că din toate casele răsună vestea Nașterii Domnului.
Muzeul Județean Argeș a găzduit în ziua de 7 noiembrie 2022 un eveniment cultural, organizat de Centrul Cultural Pitești și Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă, sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Statului Palestina în România.
În urmă cu 100 de ani, la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, avea loc un important eveniment din istoria României, care a reunit reprezentanţi ai caselor regale din Europa: încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.
Pagina 8 din 14
Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.