news        mail   location

 
 

Miercuri, 14 decembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, la Galeria Națională de Artă Naivă a Muzeului județean Argeș a avut loc o expoziție de icoane făcând parte din patrimoniul propriu al acestei instituții de cultură.



 

De-a lungul celor XX de ediții ale Expoziției-concurs naționale de icoane „Rugămu-ne Ție!”, Muzeul Județean Argeș, în calitate de partener al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului (organizatorul principal) a oferit premii, iar icoanele desemnate astfel câștigătoare alcătuiesc azi o colecție valoroasă în cadrul acestei instituții. De asemenea, ele sunt o mărturie a nivelului atins de iconografia contemporană românească.

Momentul ales pentru organizarea unei expoziții de icoane în preajma Crăciunului este cel mai potrivit, Nașterea Mântuitorului Hristos constituind de fapt fundamentul reprezentării iconografice a chipului omenesc pe care Dumnezeu și l-a asumat. De asemenea, prezența icoanelor subliniază sensul autentic al sărbătorii Nașterii Mântuitorului, în contextul unor vremuri din ce în ce mai secularizate.

După cuvântul de deschidere rostit de domnul Cornel Popescu, managerul Muzeului Județean Argeș, a urmat oficierea unei slujbe de binecuvântare. Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș a felicitat organizatorii, precum și activitatea Muzeului Județean Argeș desfășurată în decursul anului ce se încheie.

Părintele consilier Puiu Diaconescu a transmis mesajul de binecuvântare al Înalt Preasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului și a subliniat frumoasa colaborare pe care Muzeul Județean Argeș o are cu Arhiepiscopia. Părintele consilier Cosmin Bloju a trecut în revistă un scurt istoric al Expoziției-concurs Naționale de Icoane „Rugămu-ne Ție!”, care, iată, a reușit să îmbogățească patrimoniul instituțiilor de cultură din județ cu o colecție remarcabilă de icoane.

Cu această ocazie, corul psaltic al Universității din Pitești, Facultatea de Teologie, dirijat de părintele George Neacșu i-au colindat pe cei prezenți.

La expoziția de icoane contemporane românești „Artă și iubire de Dumnezeu” pot fi admirate lucrări din colecția de artă a muzeului, semnate de artiști iconari valoroși: Camelia Darie, Micu Cristian, Emilia Burlacu, Mihai Ionescu, Mihaela Ghiță și mulți alții.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar