news        mail   location

 
 

Colindele sunt cântece de bun-venit adresate lui Hristos, cântece de leagăn adresate Pruncului Iisus, fiind de o rară bunătate izvorâtă din împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.



 

 Îndătinate atât de frumos în viaţa poporului nostru, aceste imnuri îşi au izvorul în Sfânta Scriptură şi în izvoarele nesecate ale sufletului românesc, ale credinţei şi vieţii poporului nostru care a tălmăcit cu atâta măiestrie şi limpezime adevărurile ortodoxe.

O dată cu sărbătorile de iarnă, este vremea colindelor, iar tradiţia rămîne încă vie pe meleagurile argeşene.

La Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu” din municipiul Curtea de Argeș a avut loc aseară un concert de colinde, organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Primăria Municipiului Curtea de Argeș, Ziarul Actualitatea Argeșeană și Centrul de Cultură și Artă „George Topârceanu”. Publicul argeșean a apreciat prestația celor cinci formații corale care au prezentat atât colinde tradiționale românești, cât și colinde din repertoriul internațional.

În prima parte a programului a urcat pe scenă corul ,, Chiril Popescu” al protoieriei Curtea de Argeș condus de preot profesor Nicolae Popescu care a încântat publicul argeșean cu un pogram de colinde diversificat.

Pe aceeași scenă au prezentat programe de colinde: Corul „Preot Ion Ionescu” din Topoloveni”, dirijat de Daniel Vlad, Corul „D.G. Kiriac” al Casei de Cultură a Sindicatelor din Pitești condus de profesor Silviu Deaconescu și Corul „Ars Nova” al Centrului Cultural Județean Argeș condus de profesor Radu Titi.

Invitatul special a fost Grupul Psaltic „Tronos” a Patriarhiei Române, condus de părintele arhidiacon Mihail Bucă. Oaspeții au încântat publicul argeșean, sala fiind neîncăpătoare pentru iubitorii de muzică, ce au dorit să ia parte la un adevărat regal al colindelor.

Programul muzical prezentat de Grupul Psaltic „Tronos” a fost unul de excepție, prin frumusețea și originalitatea pieselor, care au adus emoție în sufletele argeșenilor.

Emoționant a fost și cuvântul rostit de părintele arhidiacon Mihail Bucă, în care a vorbit despre omenia și dragostea tuturor celor care l-au încurajat și l-au ajutat în suferința prin care trece familia sa, încheind cu mesajul ca toți oamenii să devină mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu.

Părintele arhimandrit Caliopie Ichim, Starețul Mănăstirii Argeșului a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre importanța iertării, a faptelor bune și necesitatea de a ne spovedi și împărtăși cât mai des, mulțumind, în final, Grupului Psaltic „Tronos” pentru colindele cântate cu atâta dragoste și dăruire.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar