La începutul acestei săptămâni, pe data de 8 aprilie, la Facultatea de Teologie Catolică din Bologna a avut loc un moment inedit de împărtășire teologică, în care teologia ortodoxă românească dialoghează cu cea catolică, prin prezentarea cărții „Ortodoxie. Dialog și provocări”, scrisă de părintele profesor Brânzea Nicolae.
În perioada 9-10 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și la invitația Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, efectuează o vizită în municipiul Cluj-Napoca, cu prilejul lansării a două dintre cărțile Înalpreasfinției Sale.
Milostenia tămăduieşte partea cea iute a sufletului, postul veştejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o găteşte către vederea celor ce sunt. Pentru că Domnul ne-a dat nouă poruncile potrivit cu puterile sufletului, ne învață Sfântul Maxim Mărturisitorul.
În ziua de 05.04.2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. 4 pastoral: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfinții Doctori Chir și Ioan, Prundu I, Prundu II, Prundu III, Bradu, Rotulești, Geamana, Cerbu, Mareș, Grădiștea, Albota de Jos, Albota de Sus, Băsăngești, Hințești, au oferit credincioșilor imbracaminte si pachete cu alimente.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică în cadrul parteneriatului cu Școala și Biserica din localitatea Valea Danului.
Faptele milosteniei nu se apreciază numai după mulțimea materială, ci mai ales după dispoziția unei inimi miloase care vede în sărăcia aproapelui propria sa lipsă.
Sfântul Maslu este de la începuturile creştinismului o Taină a Bisericii, în care prin rugăciunile preoţilor şi prin ungere cu untdelemn sfinţit credincioşii aflaţi în suferinţă dobândesc vindecare de bolile trupeşti şi sufleteşti.
Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acetora ne rod sufletul precum caria roade dintele, Dumnezeu ne întinde mereu funia milosteniei ca să ne ridicăm din nou de la neomenie la omenie, de la tristețe la bucurie, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.
În Duminica a III-a din Postul Paștelui, credincioșii din cartierul Zăvoi al orașului Ștefănești, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Ierarhul a răspuns invitației de a oficia Sfânta Liturghie în acest locaș de cult care în ziua de 11 aprilie urmează să-și sărbătorească hramul închinat Sf. Ierarh Calinic de la Cernica.
Peste 500 de voluntari au participat astăzi la o acțiune de împădurire de mari proporții desfășurată în municipiul Curtea de Argeș, în punctul Zăvoi-Deversor( zona târgului săptămânal). Evenimentul a fost organizat de Asociația ,, Ajut deci exist” împreună cu ,,Plantăm Speranță”, în parteneriat cu Ocolul Silvic Curtea de Argeș si Obștea Moșnenilor. Peste 25 de instituții, ong-uri și firme, elevi, studenți, au plantat astăzi 15.000 de puieți pe o suprafață de 3 hectare.
Pagina 10 din 262