news        mail   location

 
 

Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, elevii de la Seminarul Teologic "Iustin Patriarhul" din Câmpulung Muscel, au primit în dar catehisme pentru spovedanie și biblii cu introduceri.

 

Părintele Profesor Rafael Vintilă, le-a explicat seminariștilor, că iertarea păcatelor este un atribut exclusiv al lui Dumnezeu care prin Fiul Său a transmis-o apostolilor, când în seara zilei Învierii Sale le-a spus acestora: “Luați Duh Sfânt, cărora le veți ierta păcatele săvârșite, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi” (Ioan 20, 22-23). 

Spovedania are trei momente importante: cercetarea conștiinței și păcatelor, mărturisirea acestora în fața părintelui duhovnic (episcop sau preot) și iertarea păcatelor. La fel cum elevii se pregătesc pentru examene, sportivii exersează înaintea întrecerilor sportive sau soliștii repetă pentru spectacolele artistice, tot așa și creștinul care urmează să-și mărturisească păcatele trebuie să-și pregătească acest moment. Spovedania nu este condiţionată de un anume timp sau de o anumită perioadă de post. Hristos ne aşteaptă pe toţi cu dragoste şi iertare, promiţându-ne: „pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Ioan 6, 37). 

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar