În această lună, în ziua a opta, pomenirea Naşterii Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.
Pelerinajul este răspunsul la problemele cele mai profunde ale ființei omenești. Pelerinajul este un răspuns spiritual la o problemă spirituală. Oamenii nu găsesc răspuns la frământările sufletești decât în interiorul Bisericii, iar pelerinajul este una dintre fețele ecclesiei, adică este locul în care te poți întâlni cu sfinții.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că: „A nu da săracilor din avere înseamnă a o prăda. Să nu vă îndoiţi, căci tot ce avem noi nu este proprietatea noastră, ci este a Domnului Dumnezeu, ori în ce chip am primit-o. Dacă noi ajutăm cu ea pe cei nevoiaşi, vom dobândi, prin aceasta, mare binecuvântare.
Primul beneficiu al desenului și picturii în viața copilului este, bineînțeles, dezvoltarea creativității și a funcțiilor cognitive. În timp ce desenează, copilul va trebui să desconstruiască lumea înconjurătoare în forme geometrice de bază: cerc, pătrat, triunghi. Această etapă îi va ajuta să înțeleagă mai bine lumea înconjurătoare.
Să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l primim pe cel străin, să-l vizităm pe cel din temniță, să-l hrănim pe cel flămând, să-i dăm să bea celui însetat, ca să avem îndrăzneală și să primim iertarea păcatelor, dar și să ne facem părtași acelor bunuri care depășesc cuvântul și mintea omenească.
La trecerea dintr-un secol în altul, aici fiind vorba despre secolele al XIV-lea – al XV-lea, în viața culturală a Europei de atunci se poate aminti sumar, de întemeietorul literaturii ciagatai-turcă, ilustrată de poetul Ali Șir Newai (1471-1501); de poetul prozator Pietro Aretino (1492-1556), supranumit și flagelul principilor; de prozatorul Renașterii Mateo Bandello (1485-1561) care a influențat și pe W. Shakespeare, Lope de Vega (1503-1536), Miguel de Cervantes, Jean-Baptiste Poquelin cunoscut sub numele de Moliere, George Gordon Byron, Alfred de Musset etc..
În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfântului Mucenic Sozont.
Bucuria noastră românească este, fără doar şi poate, deplin justificată când ne gândim şi trecem în revistă şirul domnitorilor din întreg spaţiul Carpatic.
În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea minunii celei mari ce s-a facut în Colose (Frigia) de Arhistrategul Mihail.
Parohia argeșeană Bucșenești din comuna Corbeni, protopopiatul Curtea de Argeș a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie în vechea biserică a satului cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
În cursul anului 2004, când se împlineau cinci sute de ani, de când Ştefan cel Mare a păşit în ţara de peste veac şi se făceau pregătirile pentru canonizarea sa, ca sfânt, de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, am scris şi publicat cartea: Sfântul Voievod Ştefan cel Mare-între cer şi genune.
În această lună, în ziua a cincea, pomenirea junghierii Proorocului Zaharia, tatăl Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan.
Citind despre Istoria Românilor în opera lui Bălcescu, Iorga, Giurescu, Xenopol, Gh. Brătianu, am ajuns la anumite concluzii. M-au fascinat domnitorii şi regii României, nu doar de când am început să pricep oarecum lucrurile, adică de mic şcolar, sau când ascultam lecţiile profesorilor, dar şi mai târziu, când auzeam prelegerile înflăcărate ale universitarilor.
În această lună, în ziua a patra pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari, şi a celor împreună cu dânsul Sfinţii trei prunci, care prin sabie s-au săvârşit.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a primit în această săptămână vizita unui grup de pelerini din parohia nemțeană Cracăul Negru.
Pagina 289 din 392