Dumnezeu se ascunde în sărăcie: săracul întinde mâna și Dumnezeu primește, pentru că datoria celui ce primește este să împartă și altora din cele ce a primit.
Șahul îl învată pe copil să devină mai organizat şi îi formează obişnuinţa de a gândi strategic în toate aspectele vieţii. În plus, un copil poate învăța datorită practicării regulate a şahului, importanța unei gândiri intuitive şi a planificării. Practicarea jocului de șah în mod regulat, chiar din copilărie, îmbunătățește capacitatea de învățare, gândire, puterea analitică și decizională a copilului.
Luni, 23 august, a fost organizat la Câmpulung Muscel, evenimentul comemorativ „Ziua Panglicii Negre”. Cu acest prilej, au fost dezvelite și sfințite două plăci comemorative pentru pomenirea „eroilor neamului românesc și victimelor stalinismului, comunismului și oricărui fel de totalitarism”.
Pentru a fi aducătoare de roade duhovniceşti, bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie să izvorască dintr-o iubire sinceră. Întotdeauna Creatorul priveşte la inima omului atunci când acesta săvârşeşte faptele milosteniei.
Cea mai mare grijă a Episcopului Gherasim, însă, era să fim prezenţi în parohii şi mănăstiri, prin vizite pastorale şi cu privegherea îndeaproape a şantierelor începute şi a celor care vor trebui urgent puse pe picioare. Toată Eparhia, care cuprindea trei judeţe mari, din Carpaţi până la Dunăre, avea nevoie de prezenţă arhierească.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea asezarii moastelor Sfântului maritului Apostol Bartolomeu.
Se punea problema biroului arhieresc. Cancelaria Eparhială era strâmtorată de spaţiu. Se tot foiau. Se consultau. Până la urmă s-a pregătit o cămăruţă în clădirea cu toate birourile, cum urci scările, spre dreapta.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Eutihie, ucenicul Sfântului Ioan cuvântatorul de Dumnezeu, si al Sfântului Apostol Pavel.
Văzând episcopul Gherasim că nu mă ocup de „puciuri”, a început să-şi dea drumul la vădite atitudini de încredere. Avea grijă să fiu bine îngrijit de maica Ghelasia, o fiinţă de mare seriozitate, delicateţe şi râvnă duhovnicească. Era ca o adevărată mamă.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului Mucenic Lup.
În Duminica a IX-a după Rusalii, credincioșii parohiei argeșene Brătești, Comuna Albeștii de Argeș, Protopopiatul Curtea de Argeș, au avut bucuria de a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Mărturisesc mie însumi, că n-am dorit niciodată să aud de moarte şi mai ales că am muri cândva. Consider, aşa cum o faceţi şi voi, cinstiţi cititori, că teama de moarte, adică teama de sfârşit, a fiecăruia dintre noi, nu este numai firească ci şi incomodă până la obsesie pentru unii.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfântului Mucenic Agatonic si a celor împreuna cu dânsul: Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin si Severian.
În ziua de 16 august 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Mioveni, în care parohiile din Cercul nr. VII: Drăghici, Stâlpeni, Oprești, Furnicoși, Văcarea, Valea Popii, Mihăiești, Livezeni și Rădești, au dăruit alimente pentru cei aflați în dificultate.
De-a lungul istoriei, arta a jucat un rol important în dezvoltarea culturală și intelectuală a omenirii. Ea este cea care ne ajută să cunoaștem mai bine lumea care ne înconjoară, precum și pe cea din interiorul nostru. Dintre toate formele de artă existente, artele vizuale au stat întotdeauna la loc de cinste, în special desenul și pictura.
Pagina 292 din 392