Multe dintre ele poartă semnătura sau numai binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic Argeșeanul. Redăm mai jos o listă exponențială a acestora:
Bucuria lecturii(1989), Pace și bucurie cu Brâncuși(2001), Frumusețea lumii văzute, Albinele fac politică, Patriarhul biblic, Traista cu stele, Veșnicia de zi cu zi, Biserica neamului în pumnii tiranului, Să ne salvăm de la un nou holocaust, Toată vremea-şi are vreme (5 volume), Calinic, Ierarhul faptelor (2004), Calinic Arhiepiscopul, un ierarh misionar, harnic și cărturar (2014), Printre vremuri și cuvinte (2016), Fereastra lui Iorga, Mersul printre stele, Dintr-ale lumii, Interviuri, Adevăratul Cioran, Iubirea nemuritoare a lui Dumnezeu, Martin Opitz, un poet german îndrăgostit de români, Scrisoarea lui Dumnezeu, Doamne și Stăpânul vieții mele, Ștefan cel mare între cer și genune, Sfântul Neagoe Vodă Basarab (2017), Vindecă, Părinte! (2017, 2018), Minunea de a fi (2017), În iadul de la Pitești (2017), Între umbre și lumini (2017), Sintagme și cugetări (2017), Suferinţele şi biruinţele catedralei de la Curtea de Argeș (2017), Preafericitul Daniel, 70 de ani de patriarhat apostolic (2017), Naştere şi Înviere (2017), Din bucuria inimii (2018), Sacra rostire (2018), Vrei să fii sănătos? (2017, 2018), 1517-2017, Biserica Mănăstirii Argeșului, o jumătate de mileniu (2017, sub coordonarea lui Calinic Argeșeanul și Răzvan Theodorescu).
Începând cu anul 2014, în cadrul Editurii Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, s-au tipărit cărți care au fost cuprinse în câteva colecții și serii, astfel:
I. Colecția Bucurii Arhierești
În cadrul acesteia, sunt editate volume care apar cu binecuvântarea sau care sunt semnate de către Arhiepiscopul cărturar, iubitor și ctitor de cultură, Calinic Argeșeanul, care spunea, referindu-se la denumirea colecției și conținutul cărților cuprinse în aceasta: „Nu întâmplător a fost ales titlul Colecţiei Bucurii Arhiereşti, el având două valenţe principale; şi anume: pe de o parte se referă la bucuria pe care, personal, o trăiesc atunci când apare o nouă carte şi pe de alta, la bucuria pe care doresc s-o împărtăşesc tuturor oamenilor prin aceste volume, legate, într-un fel sau altul, de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Nu ştiu dacă există vreun om în lumea aceasta, care să nu se bucure atunci când primeşte o carte. O carte bună, însoţită de o dedicaţie, este un dar valoros şi, totodată, de mare folos, prin care se produce o comunicare deplină între suflete şi o comuniune de iubire, în duh, care pogoară peste inimă bucurie şi pace. De aceea, colecţia de faţă este o bucurie pentru mine şi dorim a fi o bucurie, deopotrivă, pentru argeşeni şi români, urmând astfel, cu toţii, îndemnul hristic de după Înviere.
Când merg în librării şi văd zeci şi sute de titluri pe bogatele standuri, primul gând care îmi încearcă mintea şi inima este să am o traistă uriaşă în care să iau cărţi câte pot duce în spinare. Drumul spre Casa lui Dumnezeu este un act de cult şi de cultură. Să nu uităm ce spuneau latinii: Nulla dies sine linea! Adică nicio zi fără o linie! Asta însemnând nicio zi fără să citeşti şi să scrii un rând, o filă cel puţin! Este singurul timp câştigat: prin rugăciune, prin lectură şi prin lucru. ”
Colecția Bucurii Arhierești cuprinde mai multe serii:
1. Seria Studii monografice: Mănăstirea Slănic, file de cronică, file de acatist, Mănăstirea Glavacioc, peceți ale istoriei, peceţi ale ortodoxiei româneşti, Biserica Vatra Satului din Berevoeşti, Mănăstirea Sfântul Ilie Transfăgărăşan.
2. Seria Albume: Istoria Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Schituri şi mănăstiri argeşene, Catedrala de la Curtea de Argeş. Quincentenar, Sfânta Muceniță Filoteia, opt secole de la martiriu.
3. Seria Crestomații: Catedrala de la Curtea de Argeş. Quincentenar
4. Seria România de la Argeș: România de la Argeş, Neagoe Basrab’s Teachings to His Son, Theoodosie, Tout temps a son temps, There is a Time for Every Matter Under Heaven
5. Seria Hagiografii: Sfântul Cuvios Pafnutie Zugravul de la Muscel, Antim Ivireanul, Sfânt, artist, cărturar, Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul (ediție bilingvă), purtând semnătura Calinic Argeșeanul
6. Seria Biografii: Pârvu Pârvescu Mutu. Istorie, spiritualitate și artă ortodoxă, Patriarhul Iustinian Marina, volum semnat de Calinic Argeșeanul.
II. Colecţia Dar din Dar, Integrala Calinic, Arhiepiscopul, 2017
În cadrul acesteia au fost reeditate toate cărțile semnate de Calinic Argeșeanul, Arheiepisopul Argeșului și Muscelului până la acea dată, în cadrul a 4 serii:
1. Seria Memorii: cele 5 volume din autobiografia Toată vremea-şi are vreme, grupate în doar 2 volume mari.
2. Seria Rememorări: volumul intitulat Veşmânt din borangicul vorbelor, care cuprinde articole, eseuri, alocuțiuni despre Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, reunind volumele: Calinic, Ierarhul faptelor (2004), Calinic Arhiepiscopul, un ierarh misionar, harnic și cărturar (2014), Printre vremuri și cuvinte (2016), Gând bun, de împlinire, Popas aniversar la 30 de ani de bună și rodnică arhipăstorire.
3. Seria Eseuri. Publicistică: lucrarea intitulată Aş vrea să vă spun, în două volume, care adună laolaltă eseuri, interviuri, articole ale Înaltpreasfințitului Părinte Calinic:
vol. I: Cu pana printre idei (Bucuria lecturii, Pace și bucurie cu Brâncuși, Frumusețea lumii văzute, Albinele fac politică, Patriarhul biblic, Traista cu stele, Veșnicia de zi cu zi, Biserica neamului în pumnii tiranului, Să ne salvăm de la un nou holocaust),
vol II: Când gândul îşi ridică pleoapa (Fereastra lui Iorga, Mersul printre stele, Dintr-ale lumii, Interviuri, Adevăratul Cioran, Iubirea nemuritoare a lui Dumnezeu-parțial, Martin Opitz, un poet german îndrăgostit de români)
4. Seria Omilii. Cateheză: volumul Cu Dumnezeu, despre Dumnezeu, care înglobează pastorale, hagiografii, studii catehetice, exegeze biblice ( Pastorale la Învierea Domnului, Pastorale la Nașterea Domnului, Scrisoarea lui Dumnezeu, Doamne și Stăpânul vieții mele, Iubirea nemuritoare a lui Dumnezeu-parțial, Ștefan cel mare între cer și genune, Sfântul Neagoe Vodă Basarab).
Din 1990, i s-au publicat interviuri, editoriale si alte materiale gazetaresti în presa argeseana.
Din anul 2001, cu ajutorul Bunului Dumnezeu Prea Sfintia Sa a înfiintat Saptamânalul de informare bisericeasca, teologie si spiritualitate al Episcopiei Argesului si Muscelului ARGESUL ORTODOX.
Totodata, a elaborat pastorale de Sfintele Sarbatori, care au fost trimise preotilor si credinciosilor pastoriti.
În decursul timpului, a facut diverse calatorii în strainatate pentru documentare.
O EXPERIENŢĂ PAULINĂ
– conferinta –
„Contributie teoretica riguroasa; Un timp al creatiei; În dezbatere, valori ale culturii”, Arges, 1/1987;
„Documentare: Nicolae Iorga si manastirea Cernica”, Biserica Ortodoxa Româna, 5-6, mai-iunie, 1986;
„Adevarata bogatie”, Arges, 3/1987;
„Concluziile unei cercetari arheologice privind resedinta voievodala de la Curtea de Arges”, Arges, 5/1987;
„Vasile Pârvan”, Arges, 6/1987;
„Întâia mare carte a culturii românesti: Învataturile lui Neagoe Basarab”, Magazin Istoric, Anul XXI, 8(245)/august 1987;
„Mircea Eliade si Ortodoxia”, Ortodoxia, 4/oct.-dec. 1986;
„Constanta acum o suta de ani”, Tomis, 10/august 1987;
„Mircea Eliade – o restituire simbolica”, Arges, 9/1987;
„Nicolae Iorga Calatorul”, Steaua, 10/1987;
„Un scriitor necunoscut: Casian Cernicanul”, Îndrumator Bisericesc (Episcopia Râmnicului si Argesului), 4/1987;
„Nicolae Iorga si ideea unitatii nationale”, Arges, 1/1988;
„Centenarul unei carti consacrate României”, Arges, 3/1988;
„Nicolae Iorga Calatorul (II)”, Steaua, 5/1988;
„Mateiu I. Caragiale si Italia”, Arges, 7/1988
„Începutul unei reeditari”, Arges, 8/1988;
„Un monument al culturii românesti”, Arges, 10/1988;
„Prima scriere filozofica tradusa în limba româna”, Arges, 12/1988;
„Reflectând asupra unei posterioritati”, Convorbiri literare, 12/1988.
Bucuria lecturii, 1989;
Istoria sfintelor manastiri Cernica si Caldarusani, lucrare diortosita si transliterata;
Cruci de piatra, Pitesti, 1999, în colaborare cu Dl. Grigore Constantinescu;
Bucuria lecturii, Editia a doua, 2000;
Pace si bucurie cu Brâncusi, editura Dacia, 2001 (editii în limbile româna, engleza si franceza);
Frumusetea lumii vazute, editura Dacia, 2002.
De asemenea, numeroase studii, interviuri, recenzii si articole i-au fost publicate în reviste bisericesti si publicatii laice:
„Manastirea Sinaia”, Telegraful Român, 11-12, 15.3.1979;
„Un mare carturar: Miron Cristea”, Tribuna, 8 (1470), anul XXIX, 21.2.1985;
„O restituire de valoare”, Luceafarul, 2/1985;
„O data însemnata din istoria monahismului românesc: DIATA staretului Gheorghe de la Cernica (1785)”, Telegraful Român, 25-26/1.8.1985;
„Monahismul românesc în slujba pacii” (sustinut la a II-a Adunare pentru Pace a Cultelor din România, Bucuresti, sept. 1985), Almanahul Vestitorul, 3, Paris, 1986;
„Damian Stanoiu Istoriograf?” , Almanah estival Luceafarul, 1985;
„Manastirea Cernica”, Telegraful Român, 33-34, 1.9.1985;
„În legatura cu Un Diogene moldav”, Steaua, 1985;
„O monumentala sinteza de istorie a spiritualitatii românesti”, Tribuna României, 1.10.1985;
„O carte despre muzica româneasca de expresie bizantina”, Familia, 11/1985;
Ciclul „Pentru o mai dreapta cinstire a trecutului” – „Alexandru Mateevici – poetul limbii noastre”, Scânteia tineretului. Supliment literar artistic, 24.11.1985, 1.12.1985;
Ciclul „Pentru o mai dreapta cinstire a trecutului” – „O reeditare”, Scânteia tineretului. Supliment literar artistic, 2.2.1986;
„Nicolae Iorga – Locul românilor în istoria universala”, Scânteia tineretului. Supliment literar artistic, 23.2.1986;
Ciclul „Pentru o mai dreapta cinstire a trecutului” – „Atitudinea reflexiva” – Scânteia tineretului. Supliment literar artistic, 28.8.1986;
„O lucrarea despre raporturile societatii medievale românesti cu Bizantul”, Steaua, 2/1986;
„Pierre Emmanuel în România”, Manuscriptum, 1/1986;
„The opinion of a foreign traveller in the last century on religious toleration with the Romanians”, Romanian Orthodox Church News, aprilie-iunie 1986;
„Un jurnal de calatorie de la sfârsitul secolului trecut” , Steaua, 9/1986;
„Proza. Modernitatea lăuntrică”, Scânteia tineretului. Supliment literar artistic, 6.9.1986;
„Nicolae Iorga – O viata de om asa cum a fost”, Îndrumator Pastoral (Episcopia Râmnicului si Argesului), 1986;
În Argesul Ortodox a publicat:
„Pace si bucurie” cu Brâncusi – nr. 4/2001;
Un stâlp al Bisericii – nr. 5/2001;
Pastorala de Ziua Învierii – nr. 9/2001;
Portret de staret – nr. 19/2001;
Sa ne amintim de Patriarhul Iustin – nr. 24/2001;
Stepena preotiei – nr. 25/2001;
General, ctitor de biserica – nr. 26/2001;
Rugaciune si jertfa – nr. 31/2001;
Episcopul „Pacii de la Cozia” – nr. 33/2001;
Interviu Convorbiri Literare – nr. 34/2001;
Frumusetea lumii vazute – nr. 36/2001;
Armata si Biserica în societatea româneasca: traditie si actualitate – nr. 38/2001;
Recunoastere universala – nr. 40/2001;
Un mare pictor: Horia Bernea – nr. 43/2001;
Pastorala de Craciun – nr. 45/2001;
Dam de stire cui îi este drag s-asculte – nr. 46/2002;
Tot mai citesc maiastra-ti carte – nr. 47/2002;
Fețele medaliei – nr. 48/2002;
O experiența paulină – nr. 49/2002;
Vrednicie maramureșeană – nr. 50/2002;
Cu Paul Morand prin bisericile Bucurestiului – nr.52/2002;
Nicolae Iorga despre marii scriitori patristici – nr. 53/2002;
Sacrul în opera lui Creanga – nr. 54/2002;
Pentru o istorie a monahismului românesc – nr. 55/2002;
Calugarii de la Horezul îl citesc pe Tasso – nr. 56/2002;
Brâncusi si Psalmul creatjei – nr. 57/2002;
Marturii ale tolerantei noastre religioase – nr. 58/2002;
Modelul Ion Pillat – nr. 59/2002;
Sfântul Ierarh Calinic, staretul de la Cernica si Episcopul Râmnicului Nou Severin – nr. 60/2002;
Bruto Amante despre romanitatea românilor – nr. 61/2002
Învierea, dar dumnezeiesc – nr. 64/2002
O istorie neconventionala – nr. 65/2002
Duhovnicul Moldovei – nr. 67/2002
Preot, profesor, savant – nr. 68/2002
Discretia monahului – nr. 69/2002
Preotul este pastorul obstii nedivizate politic – nr. 71/2002
25 ani de la întronizarea Patriarhului Justin – nr. 73/2002
Brâncusi si Celibidache – nr. 74/2002
Credinta si rugaciune – nr. 75/2002
Atâta nebunime sloboda – nr. 76/2002
Razboiul de dupa razboi – nr. 78/2002
Coincidentia oppositorum – nr. 82/2002