De câte ori nu ne simţim aşa de bine având în jurul nostru oameni cu care ne putem împăca! Cât este de necesar să ai pe cineva căruia să-i poţi spune totul, ca…
Minunata făptură, zidită de Dumnezeu, în frumuseţea acestei lumi văzute, omul, are puterea încredinţată de a se bucura, a gândi şi a lucra în Grădina Maicii Domnului. Dacă ziua avem bucuria de a…
În toamna anului 1964, când am păşit pentru prima oară în „buricul” Transilvaniei, aproape de poalele dealului Bobâlna, în parohia Tioltiur, începeam lucrul pastoral la vârsta numai de douăzeci de ani, proaspăt împliniţi.…
Când auzim glasul Duhului Sfânt, prin profetul David: „Mari și minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune Le-ai făcut și este plin pământul de mărirea Ta” (Psalmul 103, 25), inima mi se…
Cât de mângâietor este atunci când vezi în jurul tău oameni asemenea ţie care-şi manifestă respectul şi nobila bunăcuviinţă! Ai o mare bucurie în inimă şi sufletul îţi tresaltă de veselie. Oricât ar…
Aşa, câteodată sau mai des, unora dintre noi ne vine câte-o poftă nebună de a jigni, insulta sau ofensa, cele trei stări nefericite de nebuneală care se înmănunchează, de altfel într-o singură ipostază,…
Am amintit că, în lume, se vorbesc astăzi cam 2.171 de limbi, deşi a fost extrem de dificil să se facă o selecţie cât de cât apropiată de realitate. A fost greu, de…
Când suntem la mare strâmtorare, gândul nostru se îndreaptă cu repeziciune către Dumnezeu de unde aşteptăm izbăvirea. Deîndată sau după o vreme, ajutorul lui Dumnezeu ni se arată după credinţa pe care o…
După ce, în toamna anului 1916, trupele României, intrată în Primul Război Mondial de partea Antantei, dezrobiseră o parte a Transilvaniei, balanța războiului s-a întors brusc în defavoarea noastră. Coroana, Guvernul și o…
Sfântul Pavel, marele Apostol al neamurilor, cel care a călătorit până la al treilea Cer, din mila lui Dumnezeu, adresându-se creștinilor din Corint, le-a scris din adâncul inimii: „Nu știți oare că sfinții…