De câte ori nu ne simţim aşa de bine având în jurul nostru oameni cu care ne putem împăca! Cât este de necesar să ai pe cineva căruia să-i poţi spune totul, ca…
Minunata făptură, zidită de Dumnezeu, în frumuseţea acestei lumi văzute, omul, are puterea încredinţată de a se bucura, a gândi şi a lucra în Grădina Maicii Domnului. Dacă ziua avem bucuria de a…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Cultural și Comunicații Media, în parteneriat cu: Consiliul Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești, prin Filarmonica Pitești și Parohia Sfinții Împărați Constantin…
În ziua de 02.11.2026, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. V pastoral: Goleștii Badii, Catedrala Sfântul Gheorghe, Topoloveni, Inuri și Vițichești, au oferit credincioșilor pachete cu…
În după-amiaza zilei de 1 noiembrie 2026, biserica parohiei Podeni din protoieria Costești a devenit neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să participe la al doilea concert din proiectul cultural „Coloane sonore”. Manifestarea…
În toamna anului 1964, când am păşit pentru prima oară în „buricul” Transilvaniei, aproape de poalele dealului Bobâlna, în parohia Tioltiur, începeam lucrul pastoral la vârsta numai de douăzeci de ani, proaspăt împliniţi.…
Duminică, 1 noiembrie 2026, a avut loc slujba de sfințire a bisericii Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” – Prundu III din municipiul Pitești, Protoieria Pitești, județul Argeș. Slujba de sfințire a fost săvârșită de…