Duminică, 1 noiembrie 2026, a avut loc slujba de sfințire a bisericii Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” – Prundu III din municipiul Pitești, Protoieria Pitești, județul Argeș.
Slujba de sfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu prilejul slujbei de sfințire, biserica a primit și hramul, închinat Sfântului Neagoe Vodă Basarab, alături de cel existent: Nașterea Maicii Domnului.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru părintele Zahiu Cătălin, fostul preot paroh, trecut la Domnul în anul 2025, precum și pentru toți ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la cele veșnice.
Chiriarhul a acordat rangul de iconom stavrofor și Crucea Basarabă preotului paroh, Miloiu Ionuț Cosmin, precum și preoților coslujitori ai parohiei, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și implicarea în realizarea lucrărilor de construire și înfrumusețare a sfântului lăcaș.
De asemenea, aceeași distincție a fost acordată, post-mortem, și părintelui Zahiu Cătălin, fostul paroh al bisericii, trecut la cele veșnice în anul 2025, distincțiile fiind primite de fiul acestuia. Totodată, părintele Nasta Nicolae, de la Parohia Glâmbocel, Protoieria Topoloveni, aflat în apropierea pensionării și care a desfășurat o frumoasă activitate gospodărească și pastorală în parohia sa, a fost distins cu rangul de iconom stavrofor și Crucea Basarabă.
Totodată, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, mai mulți ostenitori și binefăcători au primit medalii și gramate de vrednicie, în semn de recunoștință pentru sprijinul și contribuția aduse la zidirea și înfrumusețarea bisericii.
De asemenea, în semn de recunoștință și prețuire, din partea Parohiei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a primit în dar o icoană cu Maica Domnului și Pruncul Iisus, ca expresie a mulțumirii pentru sprijinul, binecuvântarea și purtarea de grijă arătate de-a lungul anilor acestei comunități parohiale.
Lucrările de construire și înfrumusețare a sfântului lăcaș s-au desfășurat în perioada 2003–2026, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul. Parohia Prundu III a luat ființă în august 2000, iar în anul 2002 a fost amenajat un paraclis provizoriu, în care s-au săvârșit slujbele până la ridicarea noii biserici.
De-a lungul celor 23 de ani, lucrările au cuprins ridicarea construcției, realizarea acoperișului și a turlelor, tencuirea interioară și exterioară, montarea pardoselii din granit și executarea picturii murale, finalizată în anul 2024. Un moment important l-a reprezentat binecuvântarea lucrărilor de către Chiriarhul locului, la data de 18 noiembrie 2011.
În perioada 2025–2026, sub coordonarea preotului paroh Miloiu Ionuț Cosmin, au fost realizate numeroase lucrări de înfrumusețare și dotare a bisericii, printre care montarea ușilor sculptate, amenajarea treptelor și a spațiului exterior, dotarea Sfântului Altar, montarea candelabrelor, instalarea sistemelor de supraveghere și climatizare, precum și achiziționarea mobilierului necesar.
La realizarea acestui important proiect au contribuit, prin sprijin financiar, material și prin implicare directă, Consiliul Județean Argeș, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Pitești, Secretariatul de Stat pentru Culte, sponsorii, donatorii, membrii Consiliului și Comitetului Parohial, precum și numeroși credincioși ai parohiei. Un aport deosebit l-au avut toți cei care, prin muncă, dăruire și jertfă, au sprijinit ridicarea și înfrumusețarea bisericii, fiecare contribuție devenind parte din această lucrare binecuvântată.
Un proiect important început în anul 2026 l-a constituit realizarea catapetesmei și a mobilierului bisericesc sculptat, lucrări aflate în desfășurare, cu termen de finalizare la începutul anului 2027.






















































































