Lucrarea lui Hristos în sânul Bisericii este una cât se poate de vie și actuală. Mântuitorul împodobește Biserica Sa cu mărgăritare de mare preț, care ne sunt modele de dragoste, înțelepciune și curaj. Sfântul Sofronie Saharov afirma că „prezența sfinților este de mult preț pentru întreaga omenire”.
7 februarie este o zi dedicată nu doar lecturării cărților, ci și artei cititului cu voce tare. Înainte ca scrisul să fie inventat, din generație în generație, oamenii au transmis poveștile lor prin viu grai. Toate cele transmise pe cale orală au fost primul mod de a păstra cunoștințele, gândirea și creativitatea omenirii.
Icoana înfăţişează chipul Mântuitorului, al Sfintei Sale Maici, al sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu. Prin icoană, cele nevăzute se fac văzute, cele neapropiate ne par apropiate, aşa cum cel Necuprins s-a făcut cuprins prin întrupare. Ea este foarte aproape de inimile noastre, chiar dacă uneori rămânem doar la descifrarea sensului imediat pe care ni-l oferă o simplă privire, şi, contemplăm cele dumnezeieşti dacă pătrundem sensul ei cel adânc.
În după-amiaza zilei de 15 ianuarie 2024, membrii Clubului Iubitorilor de Cultură din Argeș și Muscel, s-au reunit pentru prima oară în acest an, la Casa de Cultură „Luca Paul” din Domnești, în sala „Gheorghe Tomozei”.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în perioada 22-26 martie 2024, la parohia Domnești de Sus, protoieria Curtea de Argeș, va avea loc un pelerinaj în care vor fi aduse, spre închinare, pentru folos duhovnicesc și întărire a credinței, racla cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Neghina, de la Parohia Așezământul Sfinții Împărați Constantin și Elena din municipiul Pitești.
Ediția a III a a evenimentului « Mihai Eminescu – Romanul absolut » a avut loc sâmbătă, 13 ianuarie, la Bascov.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în Catedrala ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarab și în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Necropolă Regală, au putut fi ascultate cântări religioase ale prestigiosului cor Meloritm, cu o tradiție de peste 40 de ani, fiind făcută și o imprimare.
Colindele, aceste minunate creații populare, s-au păstrat din generație în generație și au răsunat în fiecare an, fără întrerupere, în casele creștinilor, în ajun de Crăciun, sub luceafărul de argint al păcii, în seara de Anul Nou și la alte sărbători, aducând bucurie și mângâiere.
Biserica reflectă în sens spiritual asupra femeii creștine, care este apreciată prin asemănarea ei cu Maica Domnului și cu Femeile Mironosițe.
Colindul de Crăciun este unul dintre obiceiurile românești, cu originea în credința străbunilor, care străjuie cea mai importantă sărbătoare de iarnă, Nașterea Domnului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc și azi, fiind datoria noastră ca aceste datini să le transmitem și pe mai departe.
Beneficiarii Centrului de Zi pentru Recreere Pensionari din municipiul Curtea de Argeș, au vizitat Ansamblul Mănăstirea Curtea de Argeș. Părintele Adrian Enache i-a întâmpinat în fața Catedralei Mitropolitane, după care i-a însoțit în Palat, unde s-a vizitat Sala Manole.
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peștera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus și bucurându-se de acest semn ceresc și de glasul îngerilor, au vestit în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.
În după-amiaza zilei de 22 februarie 2024, în Sala Manole a Palatului Arhiepiscopal din Curtea de Argeș, s-a desfășurat întâlnirea membrilor Clubului Iubitorilor de Cultură din Argeș și Muscel, sub genericul „Povestea vieții unui Patriarh – Justinian Marina, 122 de ani de la naștere”.
În Postul Nasterii Domnului, Mănastirea Argesului a fost un loc de calatorie plina de emotie in istorie si traditie pentru mii de elevi insotiti de dascalii lor si uneori de parinti si bunici prin programul educational SCOALA ALTFEL,precum si alte programe.
Ziua naţională a lecturii este marcată în România, începând din anul 2022, pe 15 februarie, deoarece la această dată s-au născut două mari personalităţi ale României: Titu Maiorescu şi Spiru Haret. Astfel, cu această ocazie în școlile din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului au fost organizate diferite activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care a fost evidențiată importanţa lecturii, în special în formarea copiilor şi tinerilor.