Întotdeauna, când a fost timpul de a scrie despre oameni şi evenimente, m-a cuprins îngrijorarea cum să fie acel material, pentru a reflecta adevărul ca bobul de rouă în care raza soarelui străluceşte.
Cine iartă este un pic din Dumnezeu! Cel mai anevoios lucru este a avea disponibilitatea de a ierta oricând, pe oricine şi pentru totdeauna. Se aude mereu o expresie: Te iert, dar nu te uit!
Din dragostea nemărginită pentru propria Sa operă – omul - Dumnezeu este singurul în măsură să restabilească darurile mântuirii noastre.
În Istoria Sfinţilor ni se arată viaţa Sfântului Arsenie, într-o familie de rang înalt. El a fugit în pustie. Este un personaj cu totul ieşit din comun. Fiind perceptorul fiilor împăratului Teodosie la Constantinopol, în urma unei revelaţii, o voce i-a strigat: „Fugi de oameni şi te vei mântui”.
Marii înţelepţi ai tuturor timpurilor au avut doar cuvinte înaripate atunci când a fost şi este vorba despre acea stare unică de spirit, numită: Prietenia!
Greu lucru este stăpânirea de sine. Lupta mare dusă de sfinţii sihaştri ai pustiului a încununat fruntea ostenitorilor.
Doctorii mai acătării spun că longevitatea ar fi bună în casa noastră, dacă spre exemplu, ne-ar prelungi tinereţea. Cine nu ştie că durata bătrâneţii creşte mai spornic decât cea a tinereţii? Azi eşti tânăr şi ferice. Mâine eşti bătrân şi în petice.
Înţelepciunea indiană ne arată: „Când cineva ofensează pe unul inteligent, să nu se liniştească cu gândul că-i departe de el; braţele celui inteligent sunt lungi: cu ele loveşte, când e lovit” (Mahabharata).
Totdeauna am crezut că natura este mai presus decât orice învăţătură, iar legile ei nu pot rămâne neobservate, chiar şi pentru orbii care simt tainele naturii.
Parcă au trecut vremile când D. Bolintineanu se bucura a crede:
„Umanitate: este virtutea cea mai rară;
Să suferim ca ceilalţi să fie fericiţi.
Şi să muncim ca ceilalţi să nu fie trudiţi”.
Când ne întâlnim între noi, fără să vrem, uneori, facem două lucruri nesăbuite: vorbim despre alţii vrute şi nevrute, iar pe noi ne lăudăm. Osteneala de a ne lepăda de aceste mari metehne ale sufletului trebuie să fie statornică.
Pentru un cărturar cu pretenţii de a fi considerat întocmai, Istoria românilor prin călători, de N. Iorga, trebuie să fie o carte de căpătâi. În cele patru volume va găsi mărturii despre firea românului.
Înfrângerea de sine este o mare biruinţă şi o strălucită artă duhovnicească. Fără un povăţuitor iscusit nu putem avea un drum binecuvântat de Dumnezeu. Atunci când ne punem nădejdea în lucrul nostru fără o consfătuire de inimă ajungem în mare primejdie.
Când cineva doreşte să se angajeze, la întrebarea angajatorului: ce ştii să faci?, el răspunde că ştie orice este de făcut. Esop spunea: „Atunci va fi rău pentru toţi, când toţi vor practica totul”.
La fiecare bătaie de inimă să ne fie gândul şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru bucuria de a ne ţine în viaţă.
Pagina 39 din 95