Estera, nepoata de frate a lui Mardoheu, care nu a plecat cu Ezdra la Ierusalim, era de o mare frumuseţe şi, prin concurs, ajunge soţia regelui Xerxe I (486-465 î. H.) care se mai numea Artaxerxe sau Ahaşveroş în versiunea ebraică.
Imediat după Pentateuh, sau Cele Cinci Cărţi, prin care se deschide intrarea în lumea cea necuprinsă a lui Dumnezeu, în canonul biblic este aşezată Cartea Iosua, personaj important, succesorul lui Moise la conducerea poporului evreu.
Atât în versiunea ebraică, precum şi în cea a Septuagintei, cărţile Ezdra şi Neemia formau o singură carte, adică două părţi ale uneia şi aceleiaşi cărţi, scrise după captivitatea babilonică.
Acum vorbim despre cele dintâi Cărţi ale omenirii, scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt. Evreii numesc aceste Cărţi: Tora = „Lege” şi numirea de Pentateuh, care înseamnă „Cele Cinci Cărţi”, şi vine de la cuvintele greceşti pente = „cinci” şi teuhos = „Carte”.
Septuaginta, adică Biblia sau Sfânta Scriptură este aceea care a cuprins în canonul ei cele două cărţi sub denumirea de Paralipomena, ceea ce înseamnă din limba greacă „a omite”, „a lăsa de o parte”. Adică, putem înţelege mai desluşit, „ceea ce nu s-a spus”, ele fiind o completare la cele patru cărţi ale Regilor despre care a fost vorba.
În vechime, când au apărut primele tipărituri şi chiar mai înainte, pe vremea manuscriselor, cele patru evanghelii erau întruchipate în aşa numitele „Evangheliare”, cum ar fi, de pildă, Evangheliarul manuscris al Sfântului Nicodim din 1405 sau acel Evangheliar (Tetraevangheliar) din 1429 al lui Gavriil Uric, precum şi Evangheliarul de la Humor din 1473, darul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.
După cum este pe lumea aceasta şi fiul lui David, Adonia, văzând că tatăl său este bătrân şi bolnav, a încercat să ajungă rege prin uzurpare. Văzând David faptele sale, îl rânduieşte drept succesor al său pe Solomon, fiul născut din Batşeba, fosta soţie a lui Urie.
În cursul anului 1948, un grup de beduini au făcut o descoperire senzaţională. În peşteri spaţioase săpate în munte s-au găsit vase mari de lut ars având înăuntru manuscrise care, în urma studierii de către specialişti catolici şi protestanţi, au adus noutăţi surprinzătoare. Se arată lămurit că texte veterotestamentare (Vechiul Testament) sunt contemporane cu Versiunea Alexandria (secolul III, î. H) şi sunt mult mai apropiate de Septuaginta decât de Textul Masoretic.
Din Studiul Vechiului Testament desprindem că cele patru cărţi ale Regilor cuprind istoria instituţiei monarhice. Perioada de o jumătate de mileniu, mai bine zis 453 de ani – începe de la 1040 î. H. (debutul activităţii lui Samuel) şi se sfârşeşte la 587 î. H. (dărâmarea Ierusalimului şi începutul robiei babilonice), când s-a consumat o tragedie fără pereche în viaţa poporului evreu.
Dacă traducerea greacă a textului ebraic al Vechiului Testament, s-a impus rapid în viaţa creştinismului din primele secole, răspândit în Asia Mică şi în tot arealul Mării Mediterane, versiunea ebraică a continuat să rămână pe seama învăţaţilor rabini, fiind citită în sinagogi, circulaţia acesteia devenind tot mai restrânsă.
Când avem bucuria să citim în prima carte din Biblie, Facerea sau Geneza, că: „Dintru început a făcut Dumnezeu cerurile și pământul” (cap. 1, vers. 1), gândul nostru ca fulgerul merge în lumea cerurilor și află, că lui Dumnezeu „mii de mii de slujitori Îi slujeau, și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecată și s-au deschis cărțile” (Daniel 7, 10).
Când noi avem în faţă şi punem mâna pe Biblie sau Sfânta Scriptură, tradusă şi tipărită, deci de-a gata, nu vom şti niciodată volumul de muncă, în decursul veacurilor, al celor care au tradus din textele antice, lucrare anevoioasă, prin secole şi milenii, străbătând ipostazele filologice.
A opta carte din Sfânta Scriptură este Rut, carte socotită ca una din rarele capodopere ale literaturii biblice. Cele patru capitole ne arată că sunt scrise de mâna unui mare şi adevărat artist.
Neîndoielnic, înainte de a fi scrise cărţile biblice, ele au fost precedate de o literatură populară, adică transmisă din gură în gură, prin viu grai. Această bogăţie de informaţie a fost preluată în scris selectiv.
A şaptea carte din canonul biblic al Sfintei Scripturi, este Cartea Judecătorilor, care se lega o vreme cu cea a lui Iosua. Se pare că a fost redactată de mai mulţi autori după anii 1000, şi că se presupune a fi scrisă de Samuel, pe vremea regelui Saul.
Pagina 37 din 95