Mai la începutul venirii mele în ținuturile Argeșului și Râmnicului, într-o zi, la Mănăstirea Frăsinei, Părintele Stareț îmi spune, printre altele, că există o „Carte a Arhieriei în Ceruri” și dacă ești scris acolo, ajungi arhiereu, chiar dacă oamenii nu te doresc; iar dacă ajungi arhiereu prin mijlocirea oamenilor, când te varsă Dumnezeu din Iubirea Lui, nimeni nu te mai poate scăpa.
Cât de frumos se traduce, de Sfântul Vasile cel Mare, numele de Daniel: „Bărbatul doririlor!”
Ne întreabă Sfântul Vasile cel Mare: „Știi oare cine este Cel pe Care ai să-L primești când te împărtășești? Este Cel Care ne-a făgăduit: „Eu și Tatăl Meu vom veni la el și la el vom locui” (Ioan 14, 23).
Spun cei care au văzut și au auzit că, la închisoare, unii deținuți, fără motive adevărate, flămânzi fiind și nesăturându-se cu porția dată, când mai cereau încă o porție, li se spunea:
După cinstirea Maicii Domnului, întru sfântă adormire, pe 16 august, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a orânduit prăznuirea Martirilor Brâncoveni, Constantin Domnitorul, cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și vistierul Ianache Văcărescu.
Mai repetăm câte puțin:
- Postul este cea mai veche orânduială!
Nicicând nu vom putea îndeajuns să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale semănate în cer și pe pământ. Dacă vom învăța să vedem și mai ales să medităm cu bunăvoință la divina alcătuire, sau, mai bine-zis, divina zidire, cum o numea Vasile Militaru, vom înțelege nesfârșita iubire a lui Dumnezeu. Și aceasta mai ales pentru noi cei semănați pe fața întregului pământ.
Duminică, 12 martie 2017, după slujba în sobor arhieresc la Mănăstirea Arnota, unde s-a pomenit noul rectitor Gherasim Arhiepiscopul, de pioasă amintire, Vlădica Varsanufie ne-a poftit să vedem mănăstirea ce se întrupează în satul Suești, din marginea codrilor Cernei, locul de naștere al Patriarhului Justinian al României, din veacul trecut.
Așa strigă profetul Isaia: „Vai de cei ce se îmbată, dar nu de vin!” (Isaia 28, 1). Atunci când ne mâniem și forfecăm pe bieții oameni, păcătoși fiind toți, Marele Vasile scrie că: „Mânia este o beție a sufletului: îl face pe om fără judecată, așa cum îl face și vinul. Tristețea, este și ea o beție, că tulbură mintea cu gânduri întunecate. Frica, atunci când ia naștere fără motiv, este o altă beție. „Mântuiește sufletul meu de frica vrăjmașului”, spune Scriptura (Psalmul 85, 2).
S-au auzit mereu, în istoria lumii, oftaturi din rărunchi, spun cărțile vechi. Mari greutăți, mari lipsuri, mari dureri, mari deznădejdi, și toate la un loc au scos vaiuri din inimi.
Mijloacele de a alunga pe diavoli din viața noastră și a societății le regăsim în convorbirea pe care Însuși Iisus Domnul a avut-o cu ucenicii Săi, care nu au putut alunga pe diavolul din cei care strigau la Domnul, ca să auzim și noi: „Neamul acesta nu iese decât numai prin rugăciune și prin post” (Marcu 9, 29).
Îndârjirea de a nu posti sau mai complicat, găsirea unei avalanșe de scuze și motivații, ne duce cu gândul la vremurile când postul nu era obligatoriu și că nici într-un caz, nu se postea din motive de dietă, adică, prin post să mă arăt suplu, și e bine și așa, gândind la ușurința în mișcările de fiecare zi.
Să ascultăm glasul Sfântului Vasile cel Mare: „Masa îmbelșugată, de care s-a desfătat tot timpul vieții lui, l-a aruncat în focul gheenei...Dar postul nu este folositor numai pentru viața de dincolo, ci este folositor chiar pentru trupul nostru...Nimeni nu s-a îmbătat cu apă. Pe nimeni nu l-a durut capul vreodată că a fost îngreuiat de apă...
Dumnezeiescul Vasile cel Mare, cu inima veselă, ne îndeamnă: „Aleargă, așadar, cu bucurie la darul postului! Postul este un dar din bătrâni. Nu s-a învechit, nici nu a îmbătrânit! Este totdeauna nou, este veșnic în floare.”
Sfântul Vasile cel Mare spune: „Postul nu știe ce este camăta. Masa celui ce postește nu miroase a procente”.
Pagina 42 din 94