Educaţia este darul cel mai de preţ pe care îl putem oferi copiilor noştri. Ea nu constă numai în a combate pornirile rele ale copilului, ci şi în a-l obişnui de mic să săvârşească binele.
În cele șase protopopiate din Arhiepiscopia Argeșului și Mscelului se desfășoară în această perioadă întâlniri ale cercurilor pastoral-misionare.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și socială în Parohia Valea Danului.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în perioada aprilie-mai 2023, mii de elevi, însoțiți de cadre didactice din Curtea de Argeș și din mai multe localități, au vizitat Catedrala Voievodală, ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarab.
Mântuitorul Hristos ne-a iubit şi ne iubeşte nespus de mult, iar această iubire a culminat primind de bună voie jertfa dureroasă de pe Crucea Golgotei. Mântuitorul, mai întâi şi mai presus de toate, a fost „Samarineanul“, care S-a aplecat asupra noastră, a păcătoşilor, cu o totală dăruire de sine şi ne-a vindecat rănile şi ne-a încredinţat „casei de oaspeţi“, care este Sfânta Biserică, până la deplina vindecare.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în biserica parohiei Sfântul Vasile cel Mare din Protoieria Curtea de Argeș, a fost oficiată slujba de convertire la Ortodoxie a unei persoane de la confesiunea creștin după evanghelie, slujba fiind oficiată de părintele slujitor Sandu Constantin.
Cu purtarea de grijă a Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în fiecare lună, în parohiile din Protoieria Câmpulung Muscel, după un program bine stabilit, se oficiază o slujbă în limbaj mimico-gestual, pentru credincioșii din Câmpulung și Mioveni.
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu!
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, tânărul Emanuel Mazăre a fost premiat de către Părintele Stavrofor Ghețea Constantin și Părintele Psiholog Rafael Vintilă în cadrul Paraclisului Rectoratului din Pitești.
În Duminica a VII-a după praznicul Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul i-a binecuvântat pe credincioșii parohiei Rotărești din comuna Bascov, în biserica parohială cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, ctitorită în perioada 1904-1913 și sfințită de PS CALIST, episcop al Argeșului, în data de 20 octombrie 1913.
Pagina 69 din 263