news        mail   location

 
 

Cred că este necesar să mai arătăm câte ceva din gândirea savantului Gottfried Leibniz, anumite texte din lucrarea sa, Despre originea radicală a lucrurilor: „Până aici am vorbit ca simpli (nu știu cum ar fi fost cei „compuși”) fizicieni, acum trebuie să ne ridicăm la metafizică, servindu-ne de principiul mare, puțin întrebuințat de obicei, care spune că nimic nu se face fără o rațiune suficientă, adică nimic nu se întâmplă fără să fie posibil aceluia care ar cunoaște destul lucrurile să arate motivul suficient care-i determină, de ce lucrurile sunt astfel, și nu altfel.

 

Acest principiu odată afirmat, prima întrebare pe care avem dreptul  s-o facem, va fi de ce există mai curând ceva decât nimic. Că „neantul” există mai simplu și mai ușor decât ceva. Mai mult, dacă presupunem că lucrurile trebuie să existe, trebuie ca să putem da motivul pentru care ele există, și nu altfel.

Dar această rațiune suficientă a existenței universului nu ar putea să se găsească în seria lucrurilor contingente, adică a corpurilor și a reprezentărilor lor în suflet; fiindcă materia fiind indiferentă ea însăși mișcării sau repausului – și unei oricărei mișcări sau alteia, nu am putea găsi această rațiune a mișcării și mai puțin încă a unei mișcări anumite...

Urmează din perfecția supremă a lui Dumnezeu că producând Universul, El a ales cel mai bun plan posibil în care cea mai multă varietate, în cea mai mare ordine: terenul, locul, timpul, cele mai bune orânduite, să existe cel mai mare efect produs prin căile cele mai simple, cea mai mare putere, cea mai multă cunoaștere, cea mai multă fericire și bunătate în ce privește creaturile, pe care Universul putea să o admită. Căci toate posibilelor având – în înțelegerea lui Dumnezeu – pretenție la existență în proporția perfecțiunii lor, rezultatul tuturor acestor pretențiuni trebuie să fie că lumea actuală este cea mai perfectă posibil. Și fără aceasta, nu ar fi posibil de a explica  de ce lucrurile s-au întâmplat așa mai mult decât altfel!” (pag. 336).

Calinic Argeșeanul

Din anul 2013, la inițiativa comunității online „La blouse roumaine”, românii din țară și din străinătate au îmbrățișat ideea celebrării unei zile universale dedicate iei, data aleasă fiind ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, cum este cunoscută în calendarul popular. Demersul și-a propus întărirea ideii de conservare și de perpetuare a acestui element de patrimoniu din cultura tradi­țională, atât prin purtarea iei, cât și prin menținerea vie a meșteșugului de coasere a cămășilor tradiționale.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în seara zilei de 24 iunie, iubitorii muzicii au fost în biserica parohiei Sfânta Vineri, unde a fost organizat un concert de muzică religioasă, invitat fiind Corul Tronos Junior, dirijat de domnul Ioan Balaban.
Ajutorarea celor aflați în nevoi nu este doar un act de caritate ci, mai ales, dovada iubirii sincere către Hristos Ce Se află în chipul celor necăjiți și Care, flămând fiind de mântuirea noastră, Se satură cu pâinea dospită în focul iubirii față de semeni.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o activitate catehetică în biserica parohiei Rătești, din protoieria Topoloveni.
De zece ani, ziua de 24 iunie a devenit pentru românii de pretutindeni o zi în care celebrează principala piesă din portul tradițional femeiesc: cămașa sau ia. Cu o chintesență de mesaje, piesă a costumului de sărbătoare la noi, ia încorporează istoria noastră culturală de la începuturi până astăzi. Ca obiect vestimentar, ia reprezintă o emblemă identitară pentru români.
Marii înţelepţi ai tuturor timpurilor au avut doar cuvinte înaripate atunci când a fost şi este vorba despre acea stare unică de spirit, numită: Prietenia!
De câte ori nu ne simţim aşa de bine având în jurul nostru oameni cu care ne putem împăca! Cât este de necesar să ai pe cineva căruia să-i poţi spune totul, ca ţie însuţi. Prieteniile sunt apreciate ca o ipostază a sfinţeniei. Anticii şi de la ei până în timpurile moderne, s-au scris despre prietenie tomuri întregi. Iisus a pus problema prieteniei tranşant. Adică, nu se poate vorbi în dodii sau lua cumva în glumă această stare unică din viaţa omului.
Minunata făptură, zidită de Dumnezeu, în frumuseţea acestei lumi văzute, omul, are puterea încredinţată de a se bucura, a gândi şi a lucra în Grădina Maicii Domnului. Dacă ziua avem bucuria de a vedea cele semănate de Dumnezeu, cu atâta bunătate felurită, noaptea, deasupra capului nostru ni se arată uriaşa plămădire de sori şi stele, care ne uimesc mintea şi ne bucură inima şi sufletul, deopotrivă!
Duminica Mare, cum se mai spune pe la noi, este Duminica Rusaliilor, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și întreaga fire, precum și ziua Întemeierii Bisericii Creștine.
În toamna anului 1964, când am păşit pentru prima oară în „buricul” Transilvaniei, aproape de poalele dealului Bobâlna, în parohia Tioltiur, începeam lucrul pastoral la vârsta numai de douăzeci de ani, proaspăt împliniţi.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar