news        mail   location

 
 

Din anul 2013, la inițiativa comunității online „La blouse roumaine”, românii din țară și din străinătate au îmbrățișat ideea celebrării unei zile universale dedicate iei, data aleasă fiind ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, cum este cunoscută în calendarul popular. Demersul și-a propus întărirea ideii de conservare și de perpetuare a acestui element de patrimoniu din cultura tradi­țională, atât prin purtarea iei, cât și prin menținerea vie a meșteșugului de coasere a cămășilor tradiționale.



 

Asociația „Ajut, deci exist” cu sediul la Căsuța Armonia din Curtea de Argeș, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Primăria Municipiului Curtea de Argeș, a organizat un eveniment cultural, sărbătorind Ziua Universală a Iei, intitulat „IE cu mândrie”, care s-a desfășurat la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Cetatea Basarabilor, aflat la a doua ediție.

Manifestarea a debutat printr-o slujbă religioasă, oficiată de părintele Ovidiu Vlăsceanu – Consilier Cultural și Comunicații Media și părintele Alexandru Mărtoiu – Secretar Eparhial și preot paroh la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, fiind rostite rugăciuni de mulțumire către Bunul Dumnezeu!

Binecuvântarea Arhierească a Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, a fost transmisă de părintele Ovidiu Vlăsceanu – Consilier Cultural și Comunicații Media, care a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment, dar și credincioșilor care au participat în număr mare, alături de copii, fiind îmbrăcați în frumoasa ie românească!

Curtea Bisericii Domnești a fost plină de armonie și culoare, dar și de cântec și voie bună,  pentru că glasurile copiilor s-au făcut auzite deplin în această zi!

Participanții s-au bucurat de atelierele florale în care au putut realiza coronițe, de atelierul de împâslit, de pictură, și au fost prezenți la atelierul de „Povești și exerciții de iubire” cu Maria Duduman. Nu a lipsit nici Șezătoare de Argeș și Muscel (vești din sat, artă și tradiție), atelierul de împletit cosițe cu Alina Costache, dar și minunatele gustări de la Artesana, deserturi și limonade. Ioana Duță a prezentat o expoziție de pictură tematică, iar partea muzicală a fost susținută de Alexandra Ușurelu&Ban, Patricia Bădiță, Andra Dobre și Dj Silvan.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar