news        mail   location

 
 

Dacă ne gândim la izvorul lucrurilor, adică al tuturor lucrurilor, nu putem să ne limpezim fără a lua în calcul ca prim creator absolut pe Dumnezeu.

Pentru a înţelege pe deplin Descoperirea dumnezeiască şi modul cum o putem percepe ca ajunsă până la noi, vom vedea că se folosesc două căi: Descoperirea dumnezeiască pe calea firii şi Descoperirea dumnezeiască mai presus de fire sau pe cale supranaturală.

Vom zăbovi asupra descoperii pe calea firii, numită şi Revelaţia naturală. Prin aceasta se înţelege comoara de învăţături pe care întreaga natură ni le dezvăluie lămurit, asupra existenţei şi asupra unor însuşiri ale Creatorului Dumnezeu.

Cu mintea noastră limpede, vom afla că întreaga zidire, de la începutul lumii şi până azi, are un Ziditor Atotputernic şi Atotînţelept şi că întreaga fire ne glăsuieşte despre Dumnezeu, precum scrie psalmistul David: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zile spune cuvânt şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.”[1]

Cine n-a văzut întreaga făptură, ordinea şi armonia în facerea ei, care arată ca din carte şi strigă pe Stăpânul şi Făcătorul ei, cum spune Sfântul Atanasie? Chiar dacă popoare mai vechi şi mai noi s-au închinat şi se închină la statui, pietre şi lemne, ele ştiu, că le spune inima, că este Cineva mai mare şi mai puternic ca ele, cum scria Fericitul Ieronim în epoca de aur a Creştinismului. Aşa au înţeles şi filosofii care au cercetat adâncurile divine şi ceilalţi artişti, că din zidire înţelegi pe Cel care a zidit, adică pe Dumnezeu Atoatecreatorul.

Iar Apostolul Pavel, cel care a văzut ce este şi în al treilea Cer, ne-a spus, spre luare aminte: „Cele nevăzute ale lui Dumnezeu de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare.”[2]

Ce vom răspunde lui Dumnezeu, când ne va întreba: ce aţi înţeles voi, pământenilor, copiii Mei, din frumuseţile lumii văzute, unde v-am zidit ca să vă bucuraţi?

Calinic Argeșeanul

 

[1] Psalmul 18, 1-4

[2] Romani 1, 20

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar