news        mail   location

 
 

Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!

 

În această salbă de nestemate a răsărit și Gottfried Wilhelm Leibniz, care a văzut lumina zilei la Leibniz, în anul 1646. La numai șase ani, tatăl său moare (profesor de filosofie, morală, jurist). Fiul său, citea, de-a valma, cărți din biblioteca sa, făcându-și studiile la Leipzig și Iena, luându-și bacalaureatul în filosofie cu „Disputatio metaphysica de principio individui” (principiul individuării), fiind o problemă a filosofiei scolastice, fiind la curent, după cum era și normal, și cu filosofia „modernă”, cartesiană. Face și studii de Teologie, Drept și mai ales matematică.

La numai 20 de ani își dă doctoratul în Drept. Prințul-elector de Maienția, John Philipp von Schonborn, îl cheamă să alcătuiască un nou Corpus Juris. La Maienția se întâlnește cu cavalerul de Boineberg, care are o mare influență asupra lui Leibniz și în educația politică europeană. De asemenea, problemele religioase sunt în primul plan, preocupându-se, mai târziu pentru o împăcare între catolicism și protestantism. Acest Boineberg avea în plan organizarea de societăți savante, științifice, fiind trimis la Paris, la Regele Ludovic al XIV-lea, cu propunerea amintită, apoi revenind la Londra, plecând în 1673, din nou la Paris, legând relații cu filosofii și savanții timpului. În același an, Boineberg moare, rămânând fără protector. Găsește loc de muncă la ducele Johann Friedrich de Hanovra, ca și bibliotecar și consilier. Profilul său de om de știință este bine văzut în Europa. În cele din urmă se întoarce în orășelul natal unde își continuă descoperirile științifice, gândindu-se la o „matematică universală”, o logică universală. Călătorește pentru a strânge documente în Germania, Viena, Italia, pentru a scrie o istorie. Își publică: Journal des savants, memorii scurte cu tezele sale filosofice. Este matematician, istoric, filosof, și se ocupă și de filologie comparată, de geologie, de inginerie. Reia activitatea pentru unirea bisericilor creștine – un creștinism universal, filosofic. Devine un izolat, dar se bucură că a fost ales primul președinte al Academiei din Berlin, câștigând prietenia lui Eugen de Savoia, pentru care scrie în 1714 o expunere a filosofiei sale.

Moare și el în anul 1716, în același an cu Antim Ivireanul, alt savant european, la Hanovra, singur, lipsit de orice protecție, chiar hulit de concetățenii săi.

Vom continua cu câteva tablete despre acest savant genial de talie europeană!

Calinic Argeșeanul

Cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în perioada 27-29 septembrie 2024, pe plaiurile argeșene se organizează „Basarab Fest” - primul festival dedicat întemeietorilor Țării Românești. Acest eveniment se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
Începutul lunii Octombrie-Brumărel, în fiecare an, vestește și începerea Noului An Universitar, așteptat cu mult entuziasm, emoție și bucurie, deopotrivă de studenții și cadrele didactice din toată Țara.
În ziua de 23.09.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Topoloveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Leordeni, Nicolae Crețulescu, Ciulnița Eustatiade, Budișteni, Glâmbocata I și Glâmbocata II, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, delegația Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului din cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză formată din Părintele Consilier Dan-Florin Obrocea-coordonator delegație, Părinte George Ghinescu -Inspector de Religie al ISJ Argeș și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonator Birou Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș au participat la lucrările Congresului național catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în perioada 23-25 septembrie 2024 la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman.
În ziua de 27.09.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Mioveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Colibași, Mioveni II Nord, Mioveni I Sud, Vieroși-Colibași, Ciumești, Mărăcineni I, Mărăcineni II, Coasta Uzinei, Sfinții Trei Ierarhi, Sfinții Martiri Brâncoveni și Racovița, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Spre marea durere a filosofului Nietzsche, în timpul vieții lui nu s-a putut bucura ca scrisul său să ajungă la publicul larg și chiar el a trebuit să plătească pentru publicarea părții finale a cărții: Așa grăit-a Zarathustra (1883-1885), din fonduri personale.
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”
Să sperăm, cum s-ar zice, că ne-am dispensat de ideea „lumii reale”, vechea distincție dintre „lumea reală” și „lumea aparentă”, începe să se destrame. În eseul: Cum a ajuns în sfârșit „lumea adevărată” o fabulă, Nietzsche ne explică următoarele: „Lumea adevărată am lichidat-o: Ce lume mai rămâne? Cea aparentă, poate?...Dar nu! Odată cu lumea adevărată am lichidat-o și pe cea aparentă”.
Și în lumea filosofiei se întâmplă anumite nepotriviri în lumea ideilor, un locșor în care nu se poate tropăi, ci se intră „desculț” și în vârful picioarelor, și, bineînțeles, cu capul destul de sus, în nori, dacă se poate, fără amețeală!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar