Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
În această salbă de nestemate a răsărit și Gottfried Wilhelm Leibniz, care a văzut lumina zilei la Leibniz, în anul 1646. La numai șase ani, tatăl său moare (profesor de filosofie, morală, jurist). Fiul său, citea, de-a valma, cărți din biblioteca sa, făcându-și studiile la Leipzig și Iena, luându-și bacalaureatul în filosofie cu „Disputatio metaphysica de principio individui” (principiul individuării), fiind o problemă a filosofiei scolastice, fiind la curent, după cum era și normal, și cu filosofia „modernă”, cartesiană. Face și studii de Teologie, Drept și mai ales matematică.
La numai 20 de ani își dă doctoratul în Drept. Prințul-elector de Maienția, John Philipp von Schonborn, îl cheamă să alcătuiască un nou Corpus Juris. La Maienția se întâlnește cu cavalerul de Boineberg, care are o mare influență asupra lui Leibniz și în educația politică europeană. De asemenea, problemele religioase sunt în primul plan, preocupându-se, mai târziu pentru o împăcare între catolicism și protestantism. Acest Boineberg avea în plan organizarea de societăți savante, științifice, fiind trimis la Paris, la Regele Ludovic al XIV-lea, cu propunerea amintită, apoi revenind la Londra, plecând în 1673, din nou la Paris, legând relații cu filosofii și savanții timpului. În același an, Boineberg moare, rămânând fără protector. Găsește loc de muncă la ducele Johann Friedrich de Hanovra, ca și bibliotecar și consilier. Profilul său de om de știință este bine văzut în Europa. În cele din urmă se întoarce în orășelul natal unde își continuă descoperirile științifice, gândindu-se la o „matematică universală”, o logică universală. Călătorește pentru a strânge documente în Germania, Viena, Italia, pentru a scrie o istorie. Își publică: Journal des savants, memorii scurte cu tezele sale filosofice. Este matematician, istoric, filosof, și se ocupă și de filologie comparată, de geologie, de inginerie. Reia activitatea pentru unirea bisericilor creștine – un creștinism universal, filosofic. Devine un izolat, dar se bucură că a fost ales primul președinte al Academiei din Berlin, câștigând prietenia lui Eugen de Savoia, pentru care scrie în 1714 o expunere a filosofiei sale.
Moare și el în anul 1716, în același an cu Antim Ivireanul, alt savant european, la Hanovra, singur, lipsit de orice protecție, chiar hulit de concetățenii săi.
Vom continua cu câteva tablete despre acest savant genial de talie europeană!
Calinic Argeșeanul
