Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Se vede prin aceasta care este forța înțeleptului și că este de preferat ignorantului, care nu este condus decât de pasiuni. Ignorantul, într-adevăr, fără a socoti că el este neliniștit în felurite și numeroase cauze exterioare și că nu se bucură niciodată de liniștea interioară a sufletului, trăiește, în afară de acesta, în inconsistență de sine, de Dumnezeu și de lucruri – și în clipa în care încetează să sufere, el încetează de a mai exista.
În timp ce înțeleptul, din contră – în măsura în care este considerat ca atare – de abia este mișcat în sufletul său; din contră (în mod opus) conștient de el însuși, de Dumnezeu și de lucruri, în virtutea unei anumite necesități externe, nu încetează niciodată să existe, și posedă întotdeauna adevărata odihnă interioară a sufletului.
Dacă, însă, drumul pe care l-am arătat că duce la această stare pare foarte greu, el poate fi totuși găsit. Și desigur, trebuie să fie un lucru greu, ceea ce întâlnește atât de rar. Cum, într-adevăr, s-ar putea, dacă mântuirea ar fi la îndemână, și ar putea fi găsită fără o mare osteneală, ca ea să fie neglijată de toată lumea? Dar toate lucrurile sublime sunt tot atât de grele pe cât sunt de rare!” (Etica, Partea V)
Calinic Argeșeanul
