news        mail   location

 
 

Oricât am încercat să-l ”înving” pe Eminescu, în citit, mai ales, nu am reușit să-i parcurg întreaga operă, lăsată Neamului Românesc, ca tezaur nemuritor, așa cum poeții și scriitorii lumii, au lăsat, la rândul lor averi spirituale, Eminescu fiind unicul, uriașul și genialul român, care, prin scrisul său prolific, nu poate fi întrecut de nimeni, niciodată.

 

George Călinescu, în Viața lui Eminescu, a reușit să-l cuprindă, oarecum, spre a-l arăta lumii așa cum a fost el, cu adevărat, iar în capodopera sa, Istoria Literaturii Române, același genial poet este prezentat în așa fel, încât, și dacă ai vrea, nu poți să-l mai uiți niciodată.

Poezia, pentru Mihai Eminescu a fost o supapă de reînviorare, după ce lucra ore întregi la ziarul Timpul, care, după ani de scris silnic și războindu-se cu sechelele care bântuiau vremurile de atunci – exact ca și cele de mai târziu și până azi – avea să-i frângă, zi de zi, puterile sale intelectuale și fizice.

Trăia din cântul de strană în mănăstirile unde slujeau mătușile sale călugărițe, de când s-a trezit la viață și până și-a luat zborul la Cernăuți și peste Carpați în Transilvania, Viena, Berlin și alte ținuturi!

Trăia din psalmi și citiri din cărțile de slujbă, de unde a luat mireasma viersului său nemuritor!

Trăia din prietenia lui Creangă și iubirea neîmplinită a Veronicăi Micle, muza cu mofturi și părul auriu.

Trăia din seva culturii și a pământului pe care l-a iubit până la moarte și din Cer, de unde vine și trece pe la casele noastre, încercate de primejdii și disperare.

Tomurile, de sute și mii de pagini își așteaptă cu răbdare cititorii, care, din păcate, cam întârzie să se apropie de poalele muntelui, numit Eminescu.

Trebuie să ai curaj să te apropii de acest colos al științei și să intri în tainele culturii și a vieții lui atât de zbuciumată, care a plecat în frumusețea lumii nevăzute, la numai 39 de ani, asemenea lui Neagoe Basarab, sfântul isihast și Blaise Pascal, savantul mistic.

Să ne întoarcem mereu la Eminescu! De îndată ni se va lumina mintea și ni se va întări credința în Neamul și Țara în care am venit pe lume, iar cine vrea să citească vremurile, să citească pe Eminescu. Așa fac englezii cu Shakespeare, germanii cu Goethe și Schiller, grecii cu Pindar, rușii cu Pușkin, precum și alte popoare cu geniile izvorâte din vatra lor.

De când poetul Tudor Arghezi, l-a numit pe Eminescu ”sfântul ghiersului românesc”, de atunci am iubit mai mult pe Eminescu, iar pe Arghezi l-am zărit stând la taină cu sfântul Mihai, din Ipoteștii Botoșanilor, care-i așeza literele în Cuvânt!

Cine-i aduce omagiu lui Eminescu, intră în lumea scrisului său din poezii, proză și vehemența ziaristică a Timpului care l-a dus în spațiul etern!

Fiecare român se numește Eminescu!

Calinic Argeșeanul

Din anul 2013, la inițiativa comunității online „La blouse roumaine”, românii din țară și din străinătate au îmbrățișat ideea celebrării unei zile universale dedicate iei, data aleasă fiind ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, cum este cunoscută în calendarul popular. Demersul și-a propus întărirea ideii de conservare și de perpetuare a acestui element de patrimoniu din cultura tradi­țională, atât prin purtarea iei, cât și prin menținerea vie a meșteșugului de coasere a cămășilor tradiționale.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în seara zilei de 24 iunie, iubitorii muzicii au fost în biserica parohiei Sfânta Vineri, unde a fost organizat un concert de muzică religioasă, invitat fiind Corul Tronos Junior, dirijat de domnul Ioan Balaban.
Ajutorarea celor aflați în nevoi nu este doar un act de caritate ci, mai ales, dovada iubirii sincere către Hristos Ce Se află în chipul celor necăjiți și Care, flămând fiind de mântuirea noastră, Se satură cu pâinea dospită în focul iubirii față de semeni.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o activitate catehetică în biserica parohiei Rătești, din protoieria Topoloveni.
De zece ani, ziua de 24 iunie a devenit pentru românii de pretutindeni o zi în care celebrează principala piesă din portul tradițional femeiesc: cămașa sau ia. Cu o chintesență de mesaje, piesă a costumului de sărbătoare la noi, ia încorporează istoria noastră culturală de la începuturi până astăzi. Ca obiect vestimentar, ia reprezintă o emblemă identitară pentru români.
Marii înţelepţi ai tuturor timpurilor au avut doar cuvinte înaripate atunci când a fost şi este vorba despre acea stare unică de spirit, numită: Prietenia!
De câte ori nu ne simţim aşa de bine având în jurul nostru oameni cu care ne putem împăca! Cât este de necesar să ai pe cineva căruia să-i poţi spune totul, ca ţie însuţi. Prieteniile sunt apreciate ca o ipostază a sfinţeniei. Anticii şi de la ei până în timpurile moderne, s-au scris despre prietenie tomuri întregi. Iisus a pus problema prieteniei tranşant. Adică, nu se poate vorbi în dodii sau lua cumva în glumă această stare unică din viaţa omului.
Minunata făptură, zidită de Dumnezeu, în frumuseţea acestei lumi văzute, omul, are puterea încredinţată de a se bucura, a gândi şi a lucra în Grădina Maicii Domnului. Dacă ziua avem bucuria de a vedea cele semănate de Dumnezeu, cu atâta bunătate felurită, noaptea, deasupra capului nostru ni se arată uriaşa plămădire de sori şi stele, care ne uimesc mintea şi ne bucură inima şi sufletul, deopotrivă!
Duminica Mare, cum se mai spune pe la noi, este Duminica Rusaliilor, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și întreaga fire, precum și ziua Întemeierii Bisericii Creștine.
În toamna anului 1964, când am păşit pentru prima oară în „buricul” Transilvaniei, aproape de poalele dealului Bobâlna, în parohia Tioltiur, începeam lucrul pastoral la vârsta numai de douăzeci de ani, proaspăt împliniţi.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar