Milostenia tămăduieşte partea cea iute a sufletului, postul veştejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o găteşte către vederea celor ce sunt. Pentru că Domnul ne-a dat nouă poruncile potrivit cu puterile sufletului, ne învață Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acetora ne rod sufletul precum caria roade dintele, Dumnezeu ne întinde mereu funia milosteniei ca să ne ridicăm din nou de la neomenie la omenie, de la tristețe la bucurie, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.
Colindele, aceste minunate creații populare, s-au păstrat din generație în generație și au răsunat în fiecare an, fără întrerupere, în casele creștinilor, în ajun de Crăciun, sub luceafărul de argint al păcii, în seara de Anul Nou și la alte sărbători, aducând bucurie și mângâiere.
În ziua de 15 decembrie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. V pastoral: Zgripcești, Negrești, Furești, Dobreștii de Jos, Dobreștii de Sus, Boțești și Greci Moșteni, au dăruit alimente pentru credincioși.
Studentii de la specializarea Hidroenergetica, din Facultatea de Energetica a Universitatii Nationale de Stiinta si Tehnologie POLITEHNICA Bucuresti, sub organizarea Prof.dr.ing. Diana Maria Bucur au realizat o vizita tehnica la un important reper al sistemului energetic national, amenajarea hidroenergetica Vidraru.
Biserica are datoria de a se preocupa de toți credincioșii, indiferent de vârsta sau statutul socio-cultural al acestora, sprijinindu-i spre o dezvoltare firească a chipului lui Dumnezeu în asemănarea cu El, spre împlinirea rostului existenței omului: sfințirea propriei vieți pentru dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
Inspirate din această bogăție a cântărilor liturgice bisericești, colindele sunt expresia cea mai vie a culturii teologice și duhovnicești populare a românului creștin ortodox. Ele sunt un memorial și o prelungire a Liturghiei și a slujbelor de Crăciun auzite în biserică.
Când facem milă cu cel nevoiaș, inima ni se face ușoară și căpătăm îndrăzneală în rugăciune. Când miluim pe cel sărman, dispar gândurile cele rele și simțim că suntem din nou fiii lui Dumnezeu.
Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă milostenia este săvârșită cu inima înfrântă. Obișnuința în fapta milosteniei biciuiește nepăsarea și comoditatea din noi, alungă zgârcenia și osândirea aproapelui din suflet, dându-ne inimă de mamă pentru toți oamenii și învățându-ne a fi lesne săritori la necazul celui de lângă noi.
Colindul de Crăciun este unul dintre obiceiurile românești, cu originea în credința străbunilor, care străjuie cea mai importantă sărbătoare de iarnă, Nașterea Domnului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc și azi, fiind datoria noastră ca aceste datini să le transmitem și pe mai departe.
Pagina 33 din 262