Cu ocazia cinstirii hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan.
În fiecare an, în data de 26 iulie, Eparhia Argeșului și Muscelului sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Credincioșii parohiei argeşene Oești Ungureni din comuna Corbeni, protopopiatul Curtea de Argeș, au avut astăzi bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în ziua de 22 iulie 2021, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului împreună cu domnul publicist Radu Petrescu Muscel, a organizat o Expoziție de fotografie, marcând 135 de ani de la nașterea Preotului Gheorghe I. Cotenescu.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat în perioada 17-19 iulie tabăra județeană de creație ”Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul”- a VI-a ediție, la Mânăstirea Robaia.
Preotul profesor Gheorghe Cotenescu, de la a cărui naștere, anul acesta, în 4 iulie, s-au împlinit 135 de ani, a fost unul dintre străluciții reprezentanți ai clerului românesc ortodox de altădată, prin cultură, vocație misionară și statură morală.
Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acetora ne rod sufletul precum caria roade dintele, Dumnezeu ne întinde mereu funia milosteniei ca să ne ridicăm din nou de la neomenie la omenie, de la tristețe la bucurie, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.
Într-o lume dominată de tehnologie, lectura a devenit pentru mulţi dintre copii o ultimă prioritate în viaţă. Televizorul, calculatorul, telefonul, internetul, reţelele de socializare reprezintă principalele modalităţi de petrecere a timpului liber, însă ele nu vor putea înlocui niciodată valoarea morală, culturală şi educativă a unei cărţi.
Un grup de patru tineri din Râmnicu Vâlcea, la întoarcerea din Vârful Moldoveanu, au ratat traseul din cauza ceței și a ploii și au pornit în direcția opusă.
În după-amiaza zilei de 21 iulie 2021, Biblioteca Publică „Luca Paul”, aflată în Complexul Casei de Cultură din comuna Domnești, a fost gazda întâlnirii iubitorilor de cultură.
Pagina 198 din 258