Dumnezeu, pe omul care pleacă de lângă El și viețuiește în păcat, îl vizitează în felurite moduri, ca să-l aducă aproape și să-l miluiască. Dacă nu facem la fel, nu avem iubire în sufletul nostru, nu suntem ai lui Dumnezeu.
În perioada 27 august-2 septembrie, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost gazda unui grup de pelerini din parohia nemțeană Cracăul Negru. Cu această ocazie, oaspeții veniți din satul natal al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, au avut ocazia să descopere frumusețea naturală și ecleziastică a județului Argeș.
Durerea schimbă sufletul omului, îl înmoaie, și astfel poate primi cuvântul lui Dumnezeu. Deci, când durerea face pregătirea și se apropie de acel suflet și un om, al lui Dumnezeu, atunci și cuvintele dumnezeiești lucrează mântuirea lui.
După cum apa scoasă din fântânile care s-au umplut prea mult se ridică din nou la înălțimea de dinainte, tot așa și dărnicia crește iarăși și se umple, pentru că iubindu-i pe săraci, prin ei aflăm mila lui Dumnezeu.
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.
Începutul anului bisericesc a fost sărbătorit astăzi și la mănăstirea argeșeană Robaia. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul s-a aflat cu această ocazie în biserica acestui vechi așezământ monahal pentru a oficia Sfânta Liturghie.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o tabără de creație -pictură religioasă ”MÂINI DIBACE”- a IV-a ediție, la Mânăstirea Glavacioc.
În ziua de 23.08.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. VI pastoral: Găvana I, Găvana III, Găvana IV, Sfântul Ilie, Sfânta Filoteia, Papucești I Trivale, Sfântul Ioan Valahul, Zăvoi, Drăganu, Slătioarele, Băbana, Spirești, Groși, Cotmeana și Lintești, au oferit credincioșilor daruri, pachete cu alimente și ajutoare financiare.
Nu trece nepăsător pe lângă oamenii săraci, nu îi ocoli şi să nu-ţi fie ruşine să-i ajuţi. Lui Hristos nu Îi este ruşine să primească milostenia ta, pe care o faci prin oamenii săraci, iar ţie îţi este ruşine să-ţi întinzi mâna şi să dai câţiva bănuţi.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului - Sectorul Social, prin Asezamantul "Sfântul Nectarie" din cadrul Protoieriei Pitesti, a desfasurat actiunea "Ghiozdanul meu" prin care au fost impartite ghiozdane echipate cu rechizite scolare specifice anilor de studiu.
Pagina 128 din 264