news        mail   location

 
 

Cât de mângâietor este atunci când vezi în jurul tău oameni asemenea ţie care-şi manifestă respectul şi nobila bunăcuviinţă! Ai o mare bucurie în inimă şi sufletul îţi tresaltă de veselie. Oricât ar fi de amar greul zilei, respectul ce-l primeşti şi starea de bunăvoinţă te fac să-ţi uiţi vârsta pe care o încerci de la o vreme oarecare.

 

Din vremi îndepărtate, românii cuminţi şi isteţi au adunat în cămara sufletului proverbele de aur, ca şi celelalte popoare ale lumii. Cât de temeinic rămâne de-a pururi chemarea: „Cinsteşte-i pe bătrâni, dacă vrei să te respecte cei tineri”.

Îmi aduc aminte că-ntr-o zi, unul dintre părinţi săpa cu tesla un lemn în bătătură. Copilul îl întreabă:

- Ce faci, tată, acolo?

- Ce să fac, zice tatăl, sap o strachină (o troacă) de lemn pentru bunicul tău ca să-i dau de mâncare.

- Doar avem farfurii, tată, de ce să mănânce din troaca aia de lemn?

- Îi tremură mâna şi varsă mâncarea şi strică şi farfuria, îi zise tatăl.

Într-una dintre zile, tatăl îşi vede pruncul săpând şi el cu tesla într-o bucată de lemn. Îl întreabă nedumerit:

- Ce faci acolo, fiule?

- Sap o troacă şi pentru tine. Când vei fi bătrân ca bunicul am să-ţi dau să mănânci din ea!

Atunci ar fi învăţat săpătorul de troace că era bine: „Să cinsteşti pe cei bătrâni şi de sfat să le mulţumeşti!” Pentru că cine nu ascultă de mamă şi de tată, ascultă de călăul care-i va zbura capul, cum ni se arată în proverbele chinezilor. Şi că este bine să nu se uite niciodată: „Cum îţi cinsteşti părinţii, aşa te vor cinsti copiii!”

Tot la neamul chinezesc merge vorba că: „Există trei iubiri fireşti faţă de părinţi: cea mai înaltă este de a-i ajuta, a doua de a nu-i supăra şi ultima de a-i suporta!”, iar japonezii ar zice că: „La porumbei există omagiul celor trei ramuri, adică, puii de porumbei stau cu trei ramuri mai jos decât porumbeii bătrâni, pentru a le dovedi respectul lor.”

În modul nepotrivit şi cu iz barbar, uneori, de a ne trata unii pe alţii, s-ar crede că ni se face mare cinste atunci când avem bucuria – din ce în ce mai rar – să primim respectul sincer al celor din jurul nostru. Se uită, de obicei, un lucru foarte simplu şi anume, că: „Meritul este al celui care cinsteşte, nu al celui onorat!” şi dacă te respecţi pe tine însuţi, primeşti şi tu la rândul tău cinstea cuvenită sau, mai popular, cum dai bună ziua, aşa o primeşti.

Un proverb portughez spune: „Onorează pe cel bun pentru ca să te onoreze, iar pe cel rău de teamă să nu te dezonoreze!” şi că: „Nu moare sărac cel care e bogat în stimă şi o dăruieşte cu veselia inimii!” cum ar zice cei din Ţările Nordice.

Şi ca să rămânem tot acasă la noi, în grădina proverbelor, aş mai aduce aminte: „Pe plugar să-l cinsteşti, / Că de la el hrană dobândeşti!”

Ei, şi acum un proverb mai crâncen, pe care să nu-l uităm niciodată: „Şi fiara cea mai crudă cinsteşte neamul său!”

Să ne îmbrăcăm în haina luminoasă a respectului de oameni!

Calinic Argeșeanul

Din anul 2013, la inițiativa comunității online „La blouse roumaine”, românii din țară și din străinătate au îmbrățișat ideea celebrării unei zile universale dedicate iei, data aleasă fiind ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, cum este cunoscută în calendarul popular. Demersul și-a propus întărirea ideii de conservare și de perpetuare a acestui element de patrimoniu din cultura tradi­țională, atât prin purtarea iei, cât și prin menținerea vie a meșteșugului de coasere a cămășilor tradiționale.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în seara zilei de 24 iunie, iubitorii muzicii au fost în biserica parohiei Sfânta Vineri, unde a fost organizat un concert de muzică religioasă, invitat fiind Corul Tronos Junior, dirijat de domnul Ioan Balaban.
Ajutorarea celor aflați în nevoi nu este doar un act de caritate ci, mai ales, dovada iubirii sincere către Hristos Ce Se află în chipul celor necăjiți și Care, flămând fiind de mântuirea noastră, Se satură cu pâinea dospită în focul iubirii față de semeni.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o activitate catehetică în biserica parohiei Rătești, din protoieria Topoloveni.
De zece ani, ziua de 24 iunie a devenit pentru românii de pretutindeni o zi în care celebrează principala piesă din portul tradițional femeiesc: cămașa sau ia. Cu o chintesență de mesaje, piesă a costumului de sărbătoare la noi, ia încorporează istoria noastră culturală de la începuturi până astăzi. Ca obiect vestimentar, ia reprezintă o emblemă identitară pentru români.
Când purtam opinci, talpa piciorului se lipea bine de pământul pe care-l călcam. Nu degeaba ţăranul s-a numit talpa ţării. Pe vremurile mai bune, oamenii purtau sandale de piele, foarte lejere sau papuci din diferite materiale. Cine nu-şi aduce aminte de acei tenişi făcuţi din pânză de bumbac sau cânepă? Era o bucurie să te încalţi cu aşa podoabă de papuci uşori şi frumoşi. Noi îi făceam cu cretă pe deasupra şi erau de un alb imaculat, iar în sport erau cei mai căutaţi şi folosiţi.
Marii înţelepţi ai tuturor timpurilor au avut doar cuvinte înaripate atunci când a fost şi este vorba despre acea stare unică de spirit, numită: Prietenia!
De câte ori nu ne simţim aşa de bine având în jurul nostru oameni cu care ne putem împăca! Cât este de necesar să ai pe cineva căruia să-i poţi spune totul, ca ţie însuţi. Prieteniile sunt apreciate ca o ipostază a sfinţeniei. Anticii şi de la ei până în timpurile moderne, s-au scris despre prietenie tomuri întregi. Iisus a pus problema prieteniei tranşant. Adică, nu se poate vorbi în dodii sau lua cumva în glumă această stare unică din viaţa omului.
Minunata făptură, zidită de Dumnezeu, în frumuseţea acestei lumi văzute, omul, are puterea încredinţată de a se bucura, a gândi şi a lucra în Grădina Maicii Domnului. Dacă ziua avem bucuria de a vedea cele semănate de Dumnezeu, cu atâta bunătate felurită, noaptea, deasupra capului nostru ni se arată uriaşa plămădire de sori şi stele, care ne uimesc mintea şi ne bucură inima şi sufletul, deopotrivă!
Duminica Mare, cum se mai spune pe la noi, este Duminica Rusaliilor, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și întreaga fire, precum și ziua Întemeierii Bisericii Creștine.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar