news        mail   location

 
 

De câte ori nu ne simţim aşa de bine având în jurul nostru oameni cu care ne putem împăca! Cât este de necesar să ai pe cineva căruia să-i poţi spune totul, ca ţie însuţi. Prieteniile sunt apreciate ca o ipostază a sfinţeniei. Anticii şi de la ei până în timpurile moderne, s-au scris despre prietenie tomuri întregi. Iisus a pus problema prieteniei tranşant. Adică, nu se poate vorbi în dodii sau lua cumva în glumă această stare unică din viaţa omului.

 

Iată ecuaţia divină, când Iisus spune: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în iubirea Mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.”

Acum credem că s-a ajuns în miezul cel adânc al înţelegerii adevărate a stării de prietenie între Dumnezeu şi om. Aşa nu mai putem orbecăi în penumbrele ameţitoare ale nesiguranţei.

Cu greu vom găsi pe cineva dintre oameni ca să-şi dea viaţa pentru noi!

Doar singur Iisus şi-a dat viaţa Sa dumnezeiască pentru noi toţi, ca să surpe zidul dintre om şi Dumnezeu şi să răscumpere omenirea din robia păcatului.

Ar mai fi mama, prietenul cel adevărat al copiilor şi chiar tata, cei doi părinţi care s-au sacrificat negreşit pentru a-şi salva pruncii de la primejdie. N-aş şti dacă asta ar face şi copiii pentru părinţii lor. Cazurile sunt extrem de rare.

Chiar dacă nu găsim în viaţă un aşa de mare prieten, este necesar să întâlnim, cel puţin oameni cu bunăvoinţă şi corectitudine, mai ales atunci când eşti trimis în mod expres de a distinge persoana, care evident, ar avea mare nevoie de tine întru durerile sale.

Iată că îmi amintesc un episod transilvănean, din perioada 1964-1966 când eram paroh la Tioltiur unde se zidea biserică mare pentru tot sufletul. Biserica nouă începuse şi răutăţile se ţineau lanţ. La dispoziţia împuternicitului Tepeş Horia Hoinărescu, inspectorul cu Controlul Financiar Intern, Pompiliu Muşteanu, a fost trimis urgent la Tioltiur pentru  revizie şi să pedepsească, oricare ar fi fost situaţia, în mod exemplar pe preotul de atunci, arhiepiscopul de azi al Argeşului şi Muscelului.

Analizând imparţial toate documentele mi-a spus:

- Am fost trimis să te duc legat de aici. Am văzut situaţia financiară. Nu numai că nu te leg, dar mai mult, te voi apăra pentru că am rămas mirat cum ai procedat de corect. În mine vei avea cel mai mare apărător. Stai liniştit (vorbea foarte rar, apăsat şi scurt!), de azi înainte sunt avocatul dumitale!

Aşa a şi fost şi m-am bucurat enorm că l-a scos Dumnezeu în viaţa mea pe acel Pompiliu Muşteanu, care era considerat spaima Ardealului în materie de control financiar şi din cauza pedepselor pe care le aplica. Nu ierta pe nimeni, niciodată. Era drept şi necruţător! Ba, mai mult, avea şi o figură de te băga în toţi sperieţii.

N-am mai văzut un om al legii atât de straşnic întru lucrarea lui! Mi-a rămas în minte şi în inimă! M-am bucurat că a fost drept! Dar şi cu o inimă de aur.

În cazuri din acestea, justiţia omenească şi-a spus cuvântul, dar justiţia divină a limpezit drumul celor ce iubesc cu sinceritate, adevărul.

Pentru mine el este viu şi ca un înger din Cer!

A avea prieteni înseamnă a nu te teme!

Calinic Argeșeanul

Cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în perioada 27-29 septembrie 2024, pe plaiurile argeșene se organizează „Basarab Fest” - primul festival dedicat întemeietorilor Țării Românești. Acest eveniment se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
Începutul lunii Octombrie-Brumărel, în fiecare an, vestește și începerea Noului An Universitar, așteptat cu mult entuziasm, emoție și bucurie, deopotrivă de studenții și cadrele didactice din toată Țara.
În ziua de 23.09.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Topoloveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Leordeni, Nicolae Crețulescu, Ciulnița Eustatiade, Budișteni, Glâmbocata I și Glâmbocata II, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, delegația Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului din cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză formată din Părintele Consilier Dan-Florin Obrocea-coordonator delegație, Părinte George Ghinescu -Inspector de Religie al ISJ Argeș și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonator Birou Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș au participat la lucrările Congresului național catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în perioada 23-25 septembrie 2024 la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman.
În ziua de 27.09.2024, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Mioveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Colibași, Mioveni II Nord, Mioveni I Sud, Vieroși-Colibași, Ciumești, Mărăcineni I, Mărăcineni II, Coasta Uzinei, Sfinții Trei Ierarhi, Sfinții Martiri Brâncoveni și Racovița, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Nu știu, desigur, cum au scris alții, cu anumite metehne fizice, uneori insuportabile. Personal, am scris după fiecare operație: de rinichi, de inimă, de coloană, și în cele de față (începând cu iunie 2024) cu o fractură izbitoare la genunchiul stâng, prin spulberarea rotulei, zdrobită în cele patru puncte cardinale.
Spre marea durere a filosofului Nietzsche, în timpul vieții lui nu s-a putut bucura ca scrisul său să ajungă la publicul larg și chiar el a trebuit să plătească pentru publicarea părții finale a cărții: Așa grăit-a Zarathustra (1883-1885), din fonduri personale.
Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”
Să sperăm, cum s-ar zice, că ne-am dispensat de ideea „lumii reale”, vechea distincție dintre „lumea reală” și „lumea aparentă”, începe să se destrame. În eseul: Cum a ajuns în sfârșit „lumea adevărată” o fabulă, Nietzsche ne explică următoarele: „Lumea adevărată am lichidat-o: Ce lume mai rămâne? Cea aparentă, poate?...Dar nu! Odată cu lumea adevărată am lichidat-o și pe cea aparentă”.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar