news        mail   location

 
 

În ziua de cinstire a Sfinţilor Serghie și Vah, schitul argeșean Brătășești și-a sărbătorit hramul. Obștea monahală s-a bucurat astăzi de prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

Cu această ocazie a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii bisericii, iar în final a fost sfințită noua fântână a mănăstirii peste care s-a ridicat o troiță din lemn.

În cuvântul rostit , Ierarhul Argeșean a mulțumit pelerinilor pentru dragostea arătată schitului Brătășești și i-a îndemnat pe aceștia la mărturisirea cu mult curaj a credinței în Dumnezeu în mâinile căruia trebuie să ne punem toată nădejdea.

Aflat în cătunul Florinei din satul Brătești, comuna Albești, județul Argeș, schitul are hramurile „Sfinții Serghie și Vah” și „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

După mulți ani în care schitul Brătășești a trecut prin perioade dificile, la inițiativa Chiriarhului Eparhiei viața monahală a fost reînviată, fiind aduse câteva călugărițe de la mănăstirea Robaia.Acestea au făcut eforturi foarte mari pentru restaurarea bisericii și construcția unui nou corp de chilii.

Biserica are o vechime respectabilă fiind înălțată în anul 1735 pe ruinele unei constructii mai vechi. Obște de călugărițe, a fost multă vreme metoc al mănăstirii Robaia. A fost părasită între anii 1914-1924, urmând a fi restaurată până în anul 1928 când este repopulată cu călugărițe.

În 1957 este transformată în mănăstire de călugări, care însă sunt obligați s-o părăseasca și ei în urma decretului din 1959. Viața monahală este reluată în 1997 când la mănăstire vin prin rotație călugărițe de la Robaia, iar așezământul este reactivat ca metoc al acesteia. Obștea devine stabilă abia dupa terminarea reparațiilor și construirea unui corp de chilii.

 

 

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar