news        mail   location

 
 

Începutul anului bisericesc a fost sărbătorit astăzi și la mănăstirea argeșeană Robaia. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul s-a aflat cu această ocazie în biserica acestui vechi așezământ monahal pentru a oficia  Sfânta Liturghie.



          

Împreună slujitori au fost astăzi și preoții veniți din parohiile aflate pe Valea Râului Vâlsan. Din acest sobor a făcut parte și părintele Prof. Univ. Dr. Vasile Sorescu, care a rostit un cuvânt despre însemnătatea zilei de 1 septembrie.

Ierarhul Argeșean a explicat de ce este important să întâmpinăm cu rugăciune noul an bisericesc, amintind totodată de Sfinții Cuvioși Simeon Stâlpnicul și Dionisie Exiguul.

În apropiere de mănăstirea Robaia se găsește locul numit ,, La Pustnici” unde se presupune că au viețuit în trecut sihaștrii care au pus bazele schitului Robaia. Pentru aceștia a fost săvârșită astăzi și o slujbă de pomenire.

Așezământul monahal de la Robaia, astăzi mănăstire de maici, se află sub ocrotirea Maicii Domnului, a  Sf. Mare Mc. Gheorghe și a Sf. Cuv. Pafnutie Pârvu Zugravu.

Biserica datează din anul 1654 şi este ctitorită de Sava Şofarul din Muşăteşti şi soţia sa, Livera. Ridicată în formă de cruce greacă, a trecut de-a lungul timpului prin mai multe refaceri.

Mănăstirea Robaia a cunoscut în ultimii 25 de ani un amplu proces de renaştere administrativă şi duhovnicească.

Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
În ziua de 17 mai 2024 la Școala Gimnazială nr. 1 din Ciofrângeni, s-a desfășurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din zona Curtea de Argeș.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Ediția îngrijită de scriitorul nemțean Adrian Alui Gheorghe cuprinde diferite apofteme și silogisme culese din vasta operă a Chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar