news        mail   location

 
 

Cu ocazia cinstirii hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan.



 

Chiriarhul Eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru toți cei care au contribuit la realizarea acestui traseu care face posibilă traversarea munților Carpați din sud către Ardeal.

Tot în această zi binecuvântată, Ierarhul Argeșean a săvârșit slujba de sfințire a noii cloptnițe care s-a ridicat lângă biserică în ultimele 10 luni. În aceasta au fost așezate trei clopote realizate în atelierele Blotor din Baia Mare,   achiziționate prin contribuția domnului Nicolae Frățilă din municipiul Pitești.

De asemenea, tot în acest an a fost definitivat procesul de electrificare a schitului, o lucrare realizată cu sprijinul doamnei Balabuti Marilena Nicoleta. Drept mulțumire pentru ajutorul acordat schitului, aceasta a primit astăzi din partea Chiriarhului medalia creștin ortodoxă ,, Sf. Mc. Filoteea”.

Schitul Sf. Mc. Pantelimon a fost înființat la 1 iulie 2012 la dorința și inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, scopul fiind acela de a exista un altar de rugăciune la care să fie pomeniți toți cei care au lucrat la realizarea Transfăgărășanului.  Noul schit din Carpații Argeșului a primit ca ocrotitor pe Sf. Mare Mc. Pantelimon în urma unui semn primit de la Dumnezeu. Începînd din luna aprilie a anului 2020, a fost instalat un nou stareț în persoana părintelui protosinghel Ioan Traian Danci, care a venit de la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul Lipnița din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Aflat foarte aproape de Barajul Vidraru, pe unul dintre cele mai frumoase trasee din Europa, noul schit se încadrează astăzi între cele mai importante așezăminte monahale din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, fiind inclus în circuitul turismului ecumenic.

Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
În ziua de 17 mai 2024 la Școala Gimnazială nr. 1 din Ciofrângeni, s-a desfășurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din zona Curtea de Argeș.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Ediția îngrijită de scriitorul nemțean Adrian Alui Gheorghe cuprinde diferite apofteme și silogisme culese din vasta operă a Chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar