news        mail   location

 
 

Ziua de 9 iunie a anului 2020 a adus în inimile credincioșilor argeșeni multă tristețe prin trecerea la Domnul a părintelui protosinghel Serafim Caiea, starețul mănăstirii Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel.  Preacuvioșia Sa a încetat din viață la vârsta de 43 de ani în urma unei grele suferințe trupești. 



 

Cu câteva zile înainte de a se împlini doi ani de la trecerea în viața veșnică a părintelui protosinghel Serafim Caiea, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a avut dorința de a chema astăzi comunitatea musceleană  în rugăciune pentru vrednicul stareț al acestei vechi mănăstiri domnești.

Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Chiriarhul Eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară, precum și slujba de pomenire la mormântul părintelui aflat în apropierea bisericii.

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a evidențiat calitățile umane ale monahului Serafim al cărui suflet a plecat purtând pe brațe mănăstirea basarabă ca dar pentru Dumnezeu.

Fiii duhovnicești și toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit, au venit astăzi la Mănăstirea Negru-Voda să aprindă o lumânare pentru odihna sufletului celui care a plecat fulgerător către ceruri  în urmă cu doi ani.

Părintele stareț Serafim Caiea a văzut lumina zilei în data de 30 august 1977 în satul Hangu din județul Neamț, având numele de botez Gheorghe Mihai.           

La vârsta de 21 de ani este hirotonit ierodiacon arătând încă de pe atunci maturitate duhovnicească și smerenie autentică. Puțin mai târziu este numit stareț al mănăstirii pentru care și-a dedicat întreaga viață.

Toți l-au cunoscut ca fiind un om de o bunătate rar întâlnită care nu a trait niciodată pentru sine. A fost mereu în slujba oamenilor fiind atent la nevoile tuturor, având un cuvânt încurajator pentru fiecare. Implicat în viața comunității muscelene a desfășurat numeroase acțiuni filantropice prin înființarea unei cantine sociale unde serveau zilnic masa toți cei care proveneau din familii defavorizate. După multe eforturi a reușit să pună în practică marele proiect de restaurare a mănăstirii Negru Vodă prin accesarea fondurilor europene.

A plecat către cer mulțumit sufletește, știind că vechiul locaș monastic este gata să-și primească o nouă haină.

Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
În ziua de 17 mai 2024 la Școala Gimnazială nr. 1 din Ciofrângeni, s-a desfășurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din zona Curtea de Argeș.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Ediția îngrijită de scriitorul nemțean Adrian Alui Gheorghe cuprinde diferite apofteme și silogisme culese din vasta operă a Chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar