news        mail   location

 
 

Învățatul om de știință, Erasmus din Rotterdam (1466-1536) a fost contemporan și cu Sfântul Neagoe Vodă Basarab (1482-1521).

 

În anul 1509, Erasmus din Rotterdam a scris o carte unică am putea spune, având un titlu cu „salt”, adică: Elogiul nebuniei! Ca să scrii o asemenea carte, înseamnă că ai cunoștință de toate defectele populismului fardat, mai ales că nu suntem prea departe de Nebuneala Lumii, din mijlocul căreia nu putem scăpa fără să ieșim cu capul spart.

În perioada când scrie această carte, Europa era în primii ani ai Renașterii, cartea având să joace un rol-cheie în avalanșa care năștea Reforma. Cred că marea capodoperă, Elogiul nebuniei, este o usturătoare satiră inteligentă la adresa corupției și a „ciondănelilor” aprinse și interminabile pe tema doctrinelor religioase ale timpului.

Erasmus din Rotterdam era nemulțumit că „adevăratul crez religios se poate baza doar pe Credință și niciodată pe Rațiune”, el promovând reîntoarcerea la credințele simple ale inimii, prin care creștinii își formează o relație personală cu Domnul Dumnezeu și sfătuiește ca toți să îmbrățișeze ceea ce el consideră adevăratul spirit al Scripturilor – simplitatea – marea virtute care poate fi considerată în vârful Codului bunelor maniere, dar mai ales, adăugându-se, pe lângă simplitatea înțeleaptă și starea candidă și mai ales smerenia.

Toate aceste atribute sau mai bine zis – virtuți duhovnicești, sunt trăsături umane fundamentale care pot asigura o viață mai aproape de scopurile ei supreme, recunoștință către Domnul Dumnezeu, Care, așa cum știm, ne veghează întru absolută trezvie!

Calinic Argeșeanul

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar