news        mail   location

 
 

Atât în versiunea ebraică, precum şi în cea a Septuagintei, cărţile Ezdra şi Neemia formau o singură carte, adică două părţi ale uneia şi aceleiaşi cărţi, scrise după captivitatea babilonică.

 

Cartea numită Ezdra cuprinde rezidirea Templului din Ierusalim şi restaurarea cultului divin, iar Neemia cuprinde rezidirea cetăţii Ierusalimului şi restaurarea legii.

Luminat de Dumnezeu, regele Cirus al Perşilor dă un edict în anul 538 î. H., prin care evreii luaţi în captivitate babilonică pe vremea împăratului Nabucodonosor (587 î. H), sunt liberi să se întoarcă în patria lor.

Primul care pleacă în fruntea a 50.000 de evrei este nobilul Zorobabel, însoţit de preotul Iosua. Se începe rezidirea Templului care se isprăveşte în anul 515, având ca ajutor moral pe profeţii Agheu şi Zaharia.

După 57 de ani, preotul cărturar Ezdra, „iscusit în legea lui Moise”, înarmat cu scrisori de întărire din partea regelui Artaxerxe şi primind ajutoare materiale, pleacă spre Ierusalim în anul 458 î. H., cu un număr mai mic de evrei. La început, a pus rânduială în viaţa morală a evreilor, anulând căsătoriile mixte şi îndemnând poporul la pocăinţă şi rugăciune stăruitoare.

Cartea Neemia îşi trage numele de la iudeul Neemia, care trăia la curtea regală din Suza. Acesta deţinea demnitatea importantă de paharnic (există şi o carte cu numele: Paharnicul de la Susa şi în anul 445 î. H. obţine de la regele Artaxerxe împuternicirea de a merge în Ierusalim, capitala lui Iuda, pentru a reconstrui zidurile dărâmate cândva de împăratul Nabucodonosor. În doar 52 de zile, zidurile Ierusalimului au fost complet restaurate spre uimirea trecătorilor. S-a pus în rânduială şi viaţa morală a locuitorilor.

După 22 de ani se reîntoarce la Suza, după care revine, auzind că poporul s-a abătut de la legea lui Dumnezeu. Grabnic ia măsuri de îndreptare, pentru ca mai apoi să revină la Suza, unde erau mulţi evrei care nu s-au mai întors la Ierusalim.

Cărţile Ezdra şi Neemia sunt de o mare frumuseţe şi zăbava de a fi citite se răsplăteşte cu folos duhovnicesc.

Calinic Argeșeanul, Scrisoarea lui Dumnezeu, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2016.

Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
În ziua de 17 mai 2024 la Școala Gimnazială nr. 1 din Ciofrângeni, s-a desfășurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din zona Curtea de Argeș.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Ediția îngrijită de scriitorul nemțean Adrian Alui Gheorghe cuprinde diferite apofteme și silogisme culese din vasta operă a Chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar