news        mail   location

 
 

A şaptea carte din canonul biblic al Sfintei Scripturi, este Cartea Judecătorilor, care se lega o vreme cu cea a lui Iosua. Se pare că a fost redactată de mai mulţi autori după anii 1000, şi că se presupune a fi scrisă de Samuel, pe vremea regelui Saul.

Perioada Judecătorilor puşi de Dumnezeu să conducă poporul ales a durat cam 175 de ani – circa 1200-1025 î. H. – când a avut loc consolidarea înstăpânirii, printr-un proces mai lent, fiecare trib, de sine, având victorii şi înfrângeri pentru că s-au dispersat după moartea lui Iosua. Mai mult, ei cad în idolatrie atunci când au început coabitarea cu băştinaşii închinători la idoli.

Dumnezeul cel gelos”, cum se mai zice în Biblie, pentru rătăciţii idolatri, pregăteşte nişte bice potrivite pe spinarea „poporului ales”. Aşadar, pedeapsa divină este săvârşită prin câteva popoare ca Mesopotamienii, Moabiţii, Filistenii, Medianiţii, Amoniţii, care-i asupresc pe bieţii „aleşi” infideli.

Aici putem vedea un ritm care trebuie să ne dea bine de gândit: păcat – pedeapsă – căinţă – mântuire, momente descrise în tot cuprinsul cărţii.

În clipe de gravă criză morală, de disperare sau căinţă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, poporul pururea răzvrătit, primeşte pe cei doisprezece judecători. Ei nu fac ceea ce trebuia să facă un judecător, adică să cumpănească faptele pentru a se lua hotărâri în cauză, ci guvernau, îndemnau şi încurajau, în anumite situaţii pe poporul lui Israel.

Cei doisprezece judecători, pe perioada de 175 de ani, sunt: Otniel, Aod, Şamgar, Debora sau Barac, Ghedeon cu Abimelec, Tola, Iair Ieftae, Ibţan, Elon, Abdon şi Samson, după cum se ştie, asocierea lui cu Dalila, devine şi erou literar graţie poetului Mihai Eminescu.

Cartea Judecătorilor este un crâmpei din viaţa umană, împletită cu cea divină, prin care Dumnezeu, intrat în istorie odată cu facerea omului, S-a angajat, din marea Sa iubire de oameni, pentru salvarea propriei sale creaturi care suspină după mântuire!

Calinic Argeșeanul

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar