news        mail   location

 
 

În cursul anului 1948, un grup de beduini au făcut o descoperire senzaţională. În peşteri spaţioase săpate în munte s-au găsit vase mari de lut ars având înăuntru manuscrise care, în urma studierii de către specialişti catolici şi protestanţi, au adus noutăţi surprinzătoare.

Se arată lămurit că texte veterotestamentare (Vechiul Testament) sunt contemporane cu Versiunea Alexandria (secolul III, î. H) şi sunt mult mai apropiate de Septuaginta decât de Textul Masoretic.

Intelectualii necreştini din secolul I d. H., printre care filosoful Filon din Alexandria, cât şi marele istoric Iosif Flaviu, cărturari evrei, care, deşi cunoşteau bine ebraica, socoteau că este mai precis şi sigur să citeze din Septuaginta, pe care o preţuiau cu adevărat. Filon de Alexandria declara că Versiunea Alexandria, adică Septuaginta, este versiune inspirată a Scripturii Sfinte.

Marii cărturari români au tradus şi tipărit încă dintru începuturile tiparului părţi din Sfânta Scriptură, cum ar fi, spre exemplu, Palia de la Orăştie (1582) sau traducerile şi tipăriturile lui Coresi de la Braşov, din secolul al XVI-lea.

După cât se cunoaşte, poporul român a avut prilejul fericit ca Biblia să fie tradusă după Septuaginta. Iată cele mai importante ediţii: Biblia de la Bucureşti, 1688 (zisă şi a lui Şerban Cantacuzino); Biblia de la Buzău, 1854-1856; Biblia lui Şaguna, Sibiu, 1856-1858, iar în 1795, la Blaj se tipăreşte Biblia lui Bob, pentru uzul greco-catolicilor.

Ultima ediţie, după cum se ştie, a apărut la Bucureşti, în anul 1914, considerată singura ediţie a Sfântului Sinod.

Anul 1936 a adus o ruptură prin apariţia Bibliei tradusă după Textul discutabil – cel Masoretic – de către Gala Galaction, Vasile Radu şi Nicodim Munteanu. Gala Galaction a motivat că şi noi, ortodocşii, trebuie să avem un text pe care-l folosesc sectele neo-protestante. Bibliile din 1936 şi 1938, au rămas doar ca texte de studiu comparativ şi aproape nimeni azi nu mai pomeneşte de ele. Voia şi Carol al II-lea să se impună prin aceste ediţii ale Bibliei.

În privinţa Noului Testament putem spune că cele 27 de cărţi au fost scrise în limba greacă. Doar Evanghelia după Matei a fost redactată în aramaică (s-a pierdut), dar a fost rescrisă de acelaşi autor, în limba greacă, precum o avem azi. Din cele aproape 2500 de manuscrise, aproape 167 cuprind Noul Testament integral.

Putem spune că azi avem la îndemână, în sânul Bisericii Ortodoxe Române, Biblia din 1688 pe care este bine s-o studiem, Biblia din 1914, ediţia Sfântului Sinod, alte ediţii ale Patriarhilor Justinian, Iustin, Teoctist și Daniel. Iar mai nou, pentru studiu, se impune versiunea Bartolomeu Valeriu Anania, pe care o citesc cu mare bucurie, având în vedere mai ales aparatul critic, explicitar, din diverse osteneli ale înaintaşilor. Bună treabă!

Deci, la studiu şi împlinire cu răbdare sfântă!

Calinic Argeșeanul

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar