news        mail   location

 
 

Oricât am încercat să-l ”înving” pe Eminescu, în citit, mai ales, nu am reușit să-i parcurg întreaga operă, lăsată Neamului Românesc, ca tezaur nemuritor, așa cum poeții și scriitorii lumii, au lăsat, la rândul lor averi spirituale, Eminescu fiind unicul, uriașul și genialul român, care, prin scrisul său prolific, nu poate fi întrecut de nimeni, niciodată.

 

George Călinescu, în Viața lui Eminescu, a reușit să-l cuprindă, oarecum, spre a-l arăta lumii așa cum a fost el, cu adevărat, iar în capodopera sa, Istoria Literaturii Române, același genial poet este prezentat în așa fel, încât, și dacă ai vrea, nu poți să-l mai uiți niciodată.

Poezia, pentru Mihai Eminescu a fost o supapă de reînviorare, după ce lucra ore întregi la ziarul Timpul, care, după ani de scris silnic și războindu-se cu sechelele care bântuiau vremurile de atunci – exact ca și cele de mai târziu și până azi – avea să-i frângă, zi de zi, puterile sale intelectuale și fizice.

Trăia din cântul de strană în mănăstirile unde slujeau mătușile sale călugărițe, de când s-a trezit la viață și până și-a luat zborul la Cernăuți și peste Carpați în Transilvania, Viena, Berlin și alte ținuturi!

Trăia din psalmi și citiri din cărțile de slujbă, de unde a luat mireasma viersului său nemuritor!

Trăia din prietenia lui Creangă și iubirea neîmplinită a Veronicăi Micle, muza cu mofturi și părul auriu.

Trăia din seva culturii și a pământului pe care l-a iubit până la moarte și din Cer, de unde vine și trece pe la casele noastre, încercate de primejdii și disperare.

Tomurile, de sute și mii de pagini își așteaptă cu răbdare cititorii, care, din păcate, cam întârzie să se apropie de poalele muntelui, numit Eminescu.

Trebuie să ai curaj să te apropii de acest colos al științei și să intri în tainele culturii și a vieții lui atât de zbuciumată, care a plecat în frumusețea lumii nevăzute, la numai 39 de ani, asemenea lui Neagoe Basarab, sfântul isihast și Blaise Pascal, savantul mistic.

Să ne întoarcem mereu la Eminescu! De îndată ni se va lumina mintea și ni se va întări credința în Neamul și Țara în care am venit pe lume, iar cine vrea să citească vremurile, să citească pe Eminescu. Așa fac englezii cu Shakespeare, germanii cu Goethe și Schiller, grecii cu Pindar, rușii cu Pușkin, precum și alte popoare cu geniile izvorâte din vatra lor.

De când poetul Tudor Arghezi, l-a numit pe Eminescu ”sfântul ghiersului românesc”, de atunci am iubit mai mult pe Eminescu, iar pe Arghezi l-am zărit stând la taină cu sfântul Mihai, din Ipoteștii Botoșanilor, care-i așeza literele în Cuvânt!

Cine-i aduce omagiu lui Eminescu, intră în lumea scrisului său din poezii, proză și vehemența ziaristică a Timpului care l-a dus în spațiul etern!

Fiecare român se numește Eminescu!

Calinic Argeșeanul

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar