news        mail   location

 
 

Deschizând Biblia, citim în Noul Testament, în scrisoarea adresată de Sfântul Apostol Pavel ucenicului său episcop, Timotei:

„Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate”[1], iar Sfântul Apostol Petru ne arată că: „Niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit purtaţi fiind de Duhul Sfânt.”[2]

Insuflarea Duhului Sfânt dă Sfintei Scripturi autoritate dumnezeiască. Însuşi Mântuitorul Hristos întăreşte aceasta, când zice despre Legea Vechiului Testament: „Amin zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece până ce vor fi toate.”[3]

Pentru a ne face o idee mai simplă, despre insuflarea lui Dumnezeu, putem deschide Biblia şi vom citi, în cartea Ieşirea, la capitolul 4, că atunci când Moise se plângea că îi este „limba încâlcită”, Dumnezeu a zis către el: „Cine i-a dat omului gură? Şi cine îl face mut sau surd, văzător sau nevăzător? Oare nu Eu, Dumnezeu? Şi acum, du-te: Eu sunt cel ce îţi voi deschide gura şi te voi învăţa ce să grăieşti.”[4]

În Noul Testament, Iisus Hristos, trimiţând pe Apostoli şi pe ucenicii Săi la propovăduire, le spune ca în toate împrejurările să aibă curaj: „Că nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi”[5]; „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa pe voi toate şi vă va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu.”[6]

Din mărturiile Sfinţilor Părinţi, reamintim spusa Sfântului Irineu, că: „Sfânta Scriptură este desăvârşită, fiindcă este insuflată de Cuvântul şi de Duhul lui Dumnezeu”. Sfântul Clement Alexandrinul declară: „Gura Domnului, Duhul Sfânt, a rostit cuprinsul Sfintei Scripturi”.

Aşadar, să deschidem Biblia zilnic şi să citim scrisoarea mântuitoare a lui Dumnezeu trimisă nouă, oamenilor!

Calinic Argeșeanul

 

[1] II Timotei 3, 16

[2] II Petru 1, 21

[3] Matei 15, 18

[4] Ieşirea 4, 10-12

[5] Matei 10, 20

[6] Ioan 14, 26

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar