news        mail   location

 
 

În viaţa noastră de fiecare zi întâlnim tot felul de făpturi debusolate. Din capul locului, omul trebuie să ştie că este o fiinţă binecuvântată de Dumnezeu şi că este zidită cu destinaţie precisă.

Că este aşa, avem mărturie biblică. Acolo se spune că nici un păr din capul nostru nu cade fără ştirea lui Dumnezeu. Aceasta ne aminteşte mereu că suntem în ipostaza Descoperirii dumnezeieşti, a purtării Sale de grijă.

Aşadar, Descoperirea sau Revelaţia dumnezeiască este comoara de adevăruri pe care Dumnezeu, din iubire de oameni, o oferă la nesfârşit făpturii zidite de mâna Sa şi împodobită cu suflare de viaţă şi suflet viu, dorul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi voia Lui, de a-L cinsti după vrednicie şi a împlini voia Lui, care duce la mântuire.

Această dragoste a lui Dumnezeu, care este iubire,[1] ocean de iubire, cum spun Sfinţii Părinţi, se revarsă peste toţi oamenii de pe faţa întregului pământ, fără graniţe convenţionale, pentru că toţi avem nevoie de bucuria mântuirii, adică, a întâlnirii cu Părintele Luminilor.

Când oamenii erau mai cuminţi, curaţi şi nefăţarnici, primeau direct de la Dumnezeu semne limpezi şi cu bun înţeles, pentru a merge pe drumul cel drept, care duce la mântuire. În clipa în care ne-am abătut de la calea cea dreaptă şi netrebnici ne-am făcut, atunci puterea de a primi descoperiri dumnezeieşti a slăbit şi întunecare multă a cuprins fiinţa noastră.

De aceea, Dumnezeu şi-a ales anumiţi oameni, care au fost întăriţi să comunice cu poporul zidit de El. Aşa au fost chemaţi la lucrare sfântă, Moise, drepţii şi proorocii, care au primit şi au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sânul poporului.

În cele din urmă şi pentru totdeauna, în chip deplin, descoperirea sau revelaţia dumnezeiască a fost adusă oamenilor prin Însuşi Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, „Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume.”[2]

Aşa a răspândit în lume Mântuitorul Hristos Descoperirea dumnezeiască; prin Sfinţii Săi Apostoli şi Ucenici, în Biserica întemeiată de El şi intrată în istorie la Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecime. Acesta este drumul drept, fără ocolişuri şi primejdii.

Toţi cei care se dau „profeţi”, „mântuitori” şi „iluminaţi ai omenirii” sunt nişte ignoranţi şi înşelători, precum înşelaţi au fost şi ei de diavolul mândriei şi al prostiei omeneşti.

Să ne salvăm de la grava ignoranţă în cele sfinte şi să punem mâna pe carte!

Calinic Argeșeanul

 

[1] I Ioan 4, 8

[2] Ioan 1, 9

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut astăzi ocazia binecuvântată de a se întâlni în rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, aflat în vizită pe meleagurile natale.
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea cărții care a fost făcută în trapeza mănăstirii.
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Dorind să facă prezentarea acestei lucrări în locurile care-i amintesc de anii copilăriei, Chiriarhul a făcut astăzi un scurt popas duhovnicesc la mănăstirea Văratec, aflată în apropierea satului său natal – Cracăul Negru.
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care se adresează lumii noastre pe care bunul psiholog, care este cărturarul Calinic Argeșeanul, o cunoaște și îi oferă o sumă de răspunsuri la chestiunile fundamentale care țin de relația cu Dumnezeu, viața în Biserică, viața în lume, relațiile dintre oameni, nevoia de modele în istorie, în cultură.
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii. De la bucuria lecturii, până la bucuria de a scrie, calea este una firească, iar cărțile și studiile semnate de cărturarul Calinic Argeșeanul se constituie ele însele într-o adevărată bibliotecă, spune cărturarul Adrian alui Gheorghe.
Mare bucurie cuprinde inima mea văzând că Domnul Dumnezeu, în frumusețea acestei lumi văzute, a făcut să răsară, ca florile primăvara, geniile, care au schimbat fața lumii!
Trebuie să recunoaștem că filosoful John Locke, în gama filosofilor lumii este analitic și uneori lasă câte o fereastră pentru a se aerisi meandrele gândirii sale. Deși el respinge doctrina ideilor înnăscute, totuși, el nu respinge și conceptul că ființele umane au anumite abilități înnăscute.
Vom continua cu prezentarea conceptelor filosofice a savantului John Locke, născut în anul 1632 la Wrington, la o distanță apreciabilă de orașul Bristol. Începe studiile la Londra, apoi la Oxford, unde are preferință pentru studiile exacte, medicina și filosofia.
Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar