Ca sa culegi, trebuie intai sa semeni, ca sa primesti trebuie intai sa daruiesti. Nu-L poti chema pe Dumnezeu daca tu nu ai raspuns chemarii aproapelui tau, nu poti cere milostenie Lui Dumnezeu, daca tu ai trecut nepasator pe langa mana intinsa de cel sarman.
Milostenia este acea exteriorizare în fapte a iubirii față de aproapele, o identificare cu cel aflat în suferință, trăirea intensă a iubirii, pornită dintr-o inimă ce suferă pentru cei care, într-un moment sau în altul, se află în necazuri.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, părintele slujitor Constantin Ghețea s-a alăturat acțiunilor desfășurate de Paraclisul Rectoratului din Pitești.
În ziua de 21 februarie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. VIII pastoral: Brădet, Brăduleț, Costești-Vâlsan, Mușătești, Stroești și Vâlsănești, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Numeroase sunt suferințele pe care le îndură oamenii cât trăiesc. Unii sunt bolnavi, alții se află în mari lipsuri, neavând cu ce se hrăni sau cu ce se îmbrăca.
„Ziua dezrobirii romilor din România” este serbată anual pe 20 februarie, zi care amintește de promulgarea legii pentru eliberarea romilor în anul 1856.
Hristos se poate ascunde in orice om sarman, Hristos e prezent acolo unde ne asteptam mai putin. Trecand indiferenti pe langa mainile intinse care ne cer, s-ar putea sa trecem pe langa mana lui Hristos care ne cere putin pentru a ne darui totul.
Prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului continuă să promoveze și în acest an diferite proiecte social-filantropice.
Mântuitorul Hristos ne-a iubit şi ne iubeşte nespus de mult, iar această iubire a culminat primind de bună voie jertfa dureroasă de pe Crucea Golgotei. Mântuitorul, mai întâi şi mai presus de toate, a fost „Samarineanul“, care S-a aplecat asupra noastră, a păcătoşilor, cu o totală dăruire de sine şi ne-a vindecat rănile şi ne-a încredinţat „casei de oaspeţi“, care este Sfânta Biserică, până la deplina vindecare.
În ziua de 16.02.2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Mioveni, în care parohiile din cercul nr. I pastoral: Coșești, Jupânești, Lăpușani, Leicești, Păcioiu, Petrești, Priseaca, Gănești, Pietroșani, Retevoiești, vărzăroaia și Bădești, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment.
Cei ce s-au unit cu Dumnezeu în taina inimii au ajuns la asemănarea cu El prin iubire. Iubirea este dar, fiindcă se dobândește cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, însă este și virtute căci trebuie exersată și practicată întreaga viață.
O inimă largă pentru semenii noștri revarsă cerul pe pământ, de aceea nu trebuie să legăm pâinea ce ar trebui să ajungă la sărac, ci trebuie să o lăsăm să ajungă înaintea noastră în cer. Când mulțumirile celui nevoiaș udate de faptele bune, ploaia Duhului Sfânt va înverzi lucrarea de ascultare, viața în Dumnezeu.
Prin milostenie ne asemănăm lui Dumnezeu, Cel numit mult-milostiv și îl urmăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a Cărui învățătură, activitate și viață întreagă a însemnat o revărsare a bunătății, milei și dragostei Sale față de noi, oamenii.