Milostenia înfrumusețează viața, împacă toate neînțelegerile, limpezește ceea ce este încurcat, ușurează ceea ce e greu, înveselește ceea ce a trist și aduce bucurii atât celor asupra cărora se revarsă, cât și celor care o practică.
Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi de binefacere, milostenie şi sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.
Sfântul Vasile cel Mare consideră că este necesar să nu se uite mai ales de bucuria ce o vor trăi cei milostivi la judecata din urmă: „Dumnezeu te va primi, îngerii te vor aplauda, toţi oamenii, câţi sunt de la începutul lumii, te vor ferici; slava veşnică, cununa dreptăţii, împărăţia cerurilor vor fi răsplăţile bunei administrări a acestor bogăţii stricăcioase“ (Omilii şi cuvântări, Omilia a VI-a, III).
Cât de bine şi cât e de frumos să ai milă în sufletul tău. Numai atunci vom putea înţelege cu adevărat necazul şi suferinţa celui de lângă noi. Numai atunci, vom putea spune că ne-am adunat „comoară în ceruri” pe care „nici molia nu o strică, nici furii nu o sapă şi nu o fură”.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, desfășoară în perioada 14-20 decembrie, proiectul social-filantropic ,,Bucuria Crăciunului”.
Milostenia izbăveşte din moarte şi nu te lasă să cobori în întuneric, este răsplata vieţii veşnice. În acest sens să luăm ca pildă, apa care stinge focul. Păcatul are forţa focului, dar milostenia are forţa apei: „ Apa va stinge focul arzător şi milostenia va curăţi păcatele“ (Iisus Sirah 3:29).
Fiind făcut după chipul Stăpânului său, omul este dator să sădească în inimă sămânţa milei creştine.
Binefacerile noastre ne sunt cel mai adesea răsplătite, pentru că Dumnezeu, care este Părinte Bun şi Iubitor, nu uită pe cel care a rupt din puţinul său pentru a da şi celui lipsit, pentru a îmbrăca pe cel gol sau pentru a-l alina pe cel în suferinţă. În înţelepciunea poporului nostru milostenia este nemuritoare.
Porunca Mântuitorului „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!” nu semnifică măsura iubirii, ci identificarea fiecăruia dintre noi cu semenii noștri, pentru că toți creștinii alcătuiesc un trup.
Mâinile întinse reprezintă dureroasele nevoi ale lumii – foamea duhovnicească, foamea trupească, la a căror alinare suntem chemați să ajutăm prin ceea ce dăm, pentru că milostenia deschide mâna lui Dumnezeu.
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu!
Creştinul cu suflet bun, milostiv, are lângă el ogor de semănătură (ogorul îl reprezintă nevoiaşii), și trebuie să semene şi din seminţe puţine (milostenie după putere), ajungând să culeagă roade multe (plată multă de la Dumnezeu). Milostenia duce la iertarea păcatelor şi la vindecarea rănilor conştiinţei, întoarce sufletul de la moarte şi-l face să fie moştenitor Împărăţiei Cerurilor.
Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai creștinismului, ierarh al Mirelor Lichiei, devenit peste timp simbol al bunătății sufletului, fiind numit chip al blândeților, pentru că a îmbinat smerenia cu dărnicia.
De ce sar oamenii în ajutorul semenilor aflaţi în suferinţe, neputinţe? Pentru că unii oameni mai au suflet, mai au dragoste în inimile lor, mai au milă de semenii lor, mai cred în Dumnezeu. Ba mai mult, consideră că liniştea interioară proprie presupune mai puţină suferinţă pentru semenii noştri.