În ziua de 17 mai 2024 la Școala Gimnazială nr. 1 din Ciofrângeni, s-a desfășurat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Cercul Pedagogic al Profesorilor de Religie din zona Curtea de Argeș.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a organizat o activitate catehetică la Parohia Balilești.
Cu intuiţia sa morală, Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă începerea actului de educare a copilului din primele momente ale vieţii lui, motivând că „ceea ce este fraged şi încă n-a căpătat o formă tare poate lua orice formă, pentru că este uşor de schimbat în altă formă”. Întipărirea unor învăţături înalte în sufletul încă fraged al copilului, arată Sfântul Ioan Hrisostom, face ca nimeni să nu poată să le desprindă de acolo, ele întipărindu-se asupra sufletului ca sigiliul pe ceară.
Dincolo de definiții, este clar că educația umanizează ființa umană încă de la naștere, adică îl face pe copil să ajungă om și să poată trăi între oameni. Poate că omul, dacă ar fi o ființă izolată, dacă ar trăi singur, atunci educația ar putea să fie facultativă sau superficială ori să lipsească de tot. Dar omul este o ființă socială și, deci, trăiește numai în comunitate și, câteodată, chiar în comuniune cu alți oameni, fapt pentru care educația este indispensabilă.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
Conţinutul didactic al excursiilor este mult mai flexibil şi mai variat decât al lecţiilor desfăşurate în sala de clasă, elevii participând cu multă bucurie şi optimism la aceste acţiuni, lărgindu-şi în acest fel orizontul de cunoştinţe prin contactul direct cu realitatea.
Cu binecuvântarea Ȋnaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul şi sub îndrumarea Părintelui Profesor Rafael Vintilă, un grup de 20 credincioși a efectuat un pelerinaj de studiu spiritual la mai multe obiective monahale.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a organizat o activitate catehetică pentru copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Micul Prinț din cartierul Pitești.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, elevii Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș, au participat la fazele naționale ale unor olimpiade școlare, primind premii importante.
Oul este simbol al creației și învierii, iar culoarea roșie semnifică Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cel curs de pe Cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, la Parohia Popesti-Căteasca din Protoieria Topoloveni, pe baza Parteneriatului Școală-Biserică, a organizat serbarea pascală: ,, Copiii laudă Învierea Domnului Iisus".
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a organizat o activitate creativă și educațional-catehetică la Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză, Inspectoratul Școlar Județean Argeș în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Ciofrângeni au organizat ediția a VIII-a a Concursului Județean ”Paștele în suflet de copil”.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la Centrul de Zi din parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a organizat o activitate catehetică în parohia Cocu Deal din protoieria Pitești.