Sfânta Tradiţie sau Tradiţia Apostolică are în cuprinsul ei întreaga învăţătură a Apostolilor primită prin viu grai de la Iisus Hristos în cei trei ani şi jumătate de activitate desfăşurată în public.
Deschizând Biblia, citim în Noul Testament, în scrisoarea adresată de Sfântul Apostol Pavel ucenicului său episcop, Timotei:
Biserica lui Hristos păstrează Tradiţia Apostolică. Această grijă pentru Tradiţie sau Predanie duce la unitatea şi întărirea Bisericii. Când ultimul Apostol a murit, viaţa în Duhul Sfânt nu s-a micşorat în Biserică.
Când citim în Scripturile bătrâne că: „a Domnului este pământul şi plinirea lui!” (Psalmul 23,1) inima ne tresaltă de bucurie şi sufletul înalţă mărire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.
Sfânta Scriptură este rodul Duhului Sfânt, crescut din pomul Tradiţiei. O bună parte dintre învăţăturile lui Iisus Hristos au fost scrise de autorii inspiraţi de Duhul Sfânt, alcătuindu-se astfel Sfânta Scriptură.
Cărţile Bibliei sau ale Sfintei Scripturi au fost alcătuite pe perioada a 1500 de ani, de către cei aproape 40 de autori insuflaţi de Duhul Sfânt.
La începutul Creștinismului a fost Tradiţia Apostolică. Aceasta se numeşte astfel pentru a sublinia încă o dată învăţătura încredinţată de Iisus Hristos, prin viu grai, sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, poartă numele de Tradiţie Apostolică.
În vechime, când au apărut primele tipărituri şi chiar mai înainte, pe vremea manuscriselor, cele patru evanghelii erau întruchipate în aşa numitele „Evangheliare”, cum ar fi, de pildă, Evangheliarul manuscris al Sfântului Nicodim din 1405 sau acel Evangheliar (Tetraevangheliar) din 1429 al lui Gavriil Uric, precum şi Evangheliarul de la Humor din 1473, darul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.
Cele două aripi cu care zboară Biserica luptătoare a lui Hristos sunt Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată prin viu grai de către Dumnezeu, mai târziu fiind fixată, în parte, şi în scris.
După cum se ştie, Biblia sau Sfânta Scriptură cuprinde Vechiul Testament din 39 de cărţi scrise într-o perioadă de o mie de ani (1250 - sec. al II-lea) înainte de Hristos.
Pentru a îndrăzni să tâlcuim Sfânta Scriptură, adică pentru a dobândi puterea de a înţelege Cuvântul Domnului, se cere de la noi:
Aflăm din dumnezeiască Scriptură, ca ziua pe care o trăim, din împlinirea proorociilor din Vechiul Testament şi din zbuciumata istorie a Bisericii Creştine, că în Iisus Hristos Domnul s-a desăvârşit plinirea Descoperirii sau Revelaţiei dumnezeieşti sau supranaturale.
Răspunsul este „NU!”, de la început. „De ce?”, ar veni imediat întrebarea. Adevărurile pe care ni le prezintă Biblia sunt mai presus de mintea noastră omenească şi se adresează celor care ce cred în Dumnezeu şi au o viaţă duhovnicească îmbunătăţită, dar şi celor care caută cu sârguinţă întâlnirea cu Dumnezeu.
Prin Descoperirea sau Revelaţia naturală avem bucuria să cunoaştem din „făpturi, […] veşnica Lui putere şi dumnezeire”[1], cum scrie Sfântul Apostol Pavel. La această cunoaştere pot ajunge făpturile raţionale şi dornice de a se apropia de Dumnezeu.
Cu ocazia cinstirii hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan.
Pagina 91 din 95